Uniunea Europeană s-a săturat de jocurile lui Viktor Orban: Comisia Europeană este gata să taie finanțarea pentru administrația de la Budapesta din cauza corupției care atins niveluri record. Ungaria a pierdut accesul la peste 40 de miliarde de euro
Comisia Europeană vrea să recomande tăierea finanțării pentru adminisrația Orban, pe fondul îngrijorărilor privind corupția, care s-a generalizat în Ungaria, scrie Bloomberg. Mai mult, Comisia urmează să facă public în mod oficial evaluarea realizată în privința corupției și rezultatele acesteia.…
Comisia Europeană vrea să recomande tăierea finanțării pentru adminisrația Orban, pe fondul îngrijorărilor privind corupția, care s-a generalizat în Ungaria, scrie Bloomberg.
Mai mult, Comisia urmează să facă public în mod oficial evaluarea realizată în privința corupției și rezultatele acesteia. După acest pas, guvernele UE vor trebui să ia decizia finală în privința blocării banilor europeni în maxim trei luni, fiind nevoie de un vot majoritar al statelor membre pentru ca inițiativa să fie aplicată.
Forintul a scăzut cu 1% în raport cu euro, iar investitorii avertizează asupra unei perspective incerte asupra economiei maghiare pe fondul unor vânzări majore ale activelor statului în 2022.
Ungaria devine prima țară care face obiectul unei anchete bazate pe noile norme ale blocului european, care permit Uniunii să oprească fluxul banilor către statele care îi subminează intersele financiare. Pe lângă problema corupției, Comisia a investigat și problema erodării statului de drept în cei zece ani de mandat a lui Viktor Orban.
Cabinetul lui Orban a pierdut accesul la finanțare până la finalizarea investigațiilor, în timp ce spera atragerea a peste 40 de miliarde de euro până în 2027. Recent, administrația s-a angajat să creeze o agenție pentru combaterea corupției și să modifice mai multe legi, inclusiv în ceea ce privește achizițiile publice, pentru a reduce presiunea Comisiei Europene.
Ungaria va avea la dispoziție o lună pentru a urma recomandările executivului UE în ceea ce privește corupție, iar termenul poate fi prelungit până la maxim trei luni.