Uniunea Europeană s-a înconjurat de crize externe: conflictul hibrid cu refugiați în loc de arme din Polonia, o Ucraină în stare de război cu Rusia, o Turcia capricioasă și un amestec încă exploziv în Balcani. Dacă nu reacționează decisiv, altcineva o va face

Puterea de reacție a UE ca întreg și a țărilor membre luate separat este pusă la încercare pe mai multe fronturi, din nou. Iar lucrurile pot deveni, din nou, urâte. La granița dintre Polonia și Belarus, o țară aliată cu Rusia, se agravează o criză a refugiaților.

Polonia, condusă de un guvern considerat autoritar, a anunțat că vrea să-și întărească armata. Sondaje de opinie arată că polonezii nu vor refugiați. Una din reacțiile UE ar putea fi interdicții pentru două companii aeriene care aduc în Belarus fugari din Orientul Mijlociu, Turkish Airlines și FlyDubai, foarte importante pentru turismul european și regional.

Însă Uniunii tot ce i-ar mai trebui este un Erdogan înfuriat. Președintele Turciei poate des­chide un alt robinet cu refugiați, cu sirieni go­niți de război care și-au găsit la el în țară refugiu.

De asemenea, din Balcani vin semnale că Bosnia și Herțegovina, o țară predispusă la conflicte entice, riscă să se dezmembreze, poate violent. Războaiele iugoslave au fost de o violență  feroce, chiar dacă au fost în curtea din spate a Occidentului. În Bosnia trăiesc musulmani, croați și sârbi bosniaci. Sârbii bosniaci sunt sprijiniți de Serbia, o țară condusă, de asemenea, de un guvern care a acaparat puterea și care este un aliat de încredere al Rusiei.

Dacă UE nu reacționează în această problemă, alții o vor face. Turcia lui Erdogan încearcă de mult timp să-și crească influența în regiune. La fel și Rusia și China. Nu în ultimul rând, conflictul dintre armata guvernamentală ucraineană și trupele separatiste din estul Ucrainei, care sunt sprijinite de Moscova, a început din nou să fumege. Oameni mor din nou acolo. Peste toate acestea se suprapune o criză a gazelor naturale și energiei în care mulți arată cu degetul spre Kremlin, principalul furnizor de gaze extern al Europei.

Dar în acest moment atenția este capturată de ce se întâmplă la granița dintre Polonia și Belarus. De câteva luni, la început mai timid, apoi cu mai multă energie, persoane fără documente care spuneau că sunt din Afganistan, Irak sau Siria au încercat să treacă granița în Polonia pentru a ajunge, spun ei, mai depare în Occident. Încercări similare au raportat și statele baltice.

Guvernele țărilor europene implicate au promovat ideea, îmbrățișată și de Comisia Europeană, că tot ce se întâmplă este un plan bine pus la punct al guvernului de la Minsk, condus de „ultimul dictator al Europei“ Alexandr Lucașenko.

Acesta ar încerca astfel să se răzbune pentru sancțiunile economice și financiare cu care UE încearcă să pună presiuni pe economia bielorusă și pe anturajul liderului după ce acesta a pornit o campanie agresivă de distrugere a opoziției. Polonia a adus dovezi că persoanele care forțează granița sunt împinse de la spate de oameni ce par să facă parte din forțele armate ale Bielorusiei.

În presa europeană circulă povești despre o adevărată industrie a traficului de imigranți în țara vecină. Mecanismele funcționează mult prea bine pentru a nu fi ceva orchestrat la nivel de administrație. Doar că zilele trecute s-a vorbit despre un adevărat asalt, cu sute de participanți, asupra unui punct de trecere a frontierei poloneze. Grănicerii polonezi au rezistat, iar guvernul bielorus a fost din nou acuzat că stă în spatele acestei acțiuni. Mai mult, Varșovia a reacționat în forță, suplimentând trupele de grăniceri cu 12.000 de militari, după cum scrie Politico. Filmări ale ministerului polonez de interne arată ceea ce par a fi militari bieloruși în uniforme de camuflaj escortând sute de oameni, inclusiv copii, spre granița poloneză. O televiziune rusă de propagandă s-a grăbit să difuzeze imagini live dintr-o tabără de imigranți de lângă granița poloneză.

Comisia Europeană și Parlamentul European au condamnat și ele rapid Minskul, vorbind de „exploatarea migranților pentru jocuri de putere“. Inițial, Poloniei i s-a cerut să-i ajute pe cei vulnerabili (Asociația Medicilor Fără Frontiere spune că mulți dintre cei împinși spre Polonia sunt la limita puterilor, înfometați și slăbiți de frig ñ granița este pe un teren dificil) și să evite orice escaladare, dar apoi CE și-a schimbat mesajul într-unul de solidaritate cu statele est-europene, vorbind de un „atac hibrid“ orchestrat de Minsk. CE vorbește, de asemenea, despre noi sancțiuni, pe de o parte asupra companiei aeriene bieloruse Belavia, ceea ce ar afecta negativ afacerile cu închiriere de avioane ale unor firme irlandeze, iar pe de alta asupra Turkish Airlines și FlyDubai. Aceste companii ar fi folosite de imigranți pentru a ajunge în Belarus.

Din Lituania vine avertismentul că „din iulie, peste 20 de persoane care au trecut illegal granița au fost identificate ca fiind membri ai unor grupări teroriste radicale“. Avertismentul l-a dat un oficial lituanian, dar acesta nu a specificat despe ce grupări teroriste este vorba. Aici trebuie menționat că Turcia și SUA i-au catalogat ca teroriști și pe membrii unor organizații ale kurzilor irakieni. Ori „asaltul“ recent asupra graniței poloneze a fost condus de kurzi irakieni.

Deși i s-a propus, Polonia nu a acceptat ajutor internațional în problema de la graniță. Un sondaj de opinie publicat în octombrie de The Warsaw Business Journal a găsit că peste trei sferturi din polonezi nu vor migranți la ei în țară și cred că de vină pentru criza de la granița cu Belarus este Lukașenko. Tot în acea lună, liderul partidului de guvernământ din Polonia Jaroslaw Kaczynski a prezentat planurile unei legi pentru „apărarea gliei strămoșești“ prin care s-ar întâri „radical“ armata în condițiile în care țara se confruntă cu presiuni migraționiste dinspre Belarus.

Kaczynski este de departe cel mai puternic politician din Polonia și imprimă politicii tendințe puternice naționaliste și tradiționaliste. Partidul său guvernează într-o alianță cu biserica catolică. Unele din politicile sale au stârnit nemulțumirea unei părți semnificative din populație, iar criza de la graniță vine chiar în acest context. Kaczynski poate urma acum cu ușurință exemplul lui Viktor Orban, care vorbește de Ungaria ca de o fortăreață care apără cultura europeană. Nici Orban nu vrea imigranți, în special musulmani, la el în țară. Premierul maghiar își laudă acum inspirația de a construi un gard la granița cu Serbia. Polonia vrea să facă la fel la granița cu Belarus.

Între timp, numărul imigranților găsiți morți în zona de graniță poloneză crește. Ministrul german de interne Horst Seehofer a trimis trupe la granița cu Polonia, pe care vrea s-o țină deschisă, și a dat vina pe Rusia pentru criza migranților.

Un sondaj de opinie publicat în octombrie de The Warsaw Business Journal a găsit că peste trei sferturi din polonezi nu vor migranți la ei în țară și cred că de vină pentru criza de la granița cu Belarus este Lukașenko.