Ungaria devine prima țară din Uniunea Europeană care aprobă vaccinul anti-COVID-19 din China
Institutul Național de Farmacie din Budapesta a autorizat oficial utilizarea vaccinului dezvoltat de chinezii de la Sinopharm, Ungaria devenind astfel prima țară din UE care a aprobat un vaccin produs în China. Anunțul vine după ce premierul Viktor Orban a…
Institutul Național de Farmacie din Budapesta a autorizat oficial utilizarea vaccinului dezvoltat de chinezii de la Sinopharm, Ungaria devenind astfel prima țară din UE care a aprobat un vaccin produs în China.
Anunțul vine după ce premierul Viktor Orban a declarat că va opta pentru vaccinul chinezesc întrucât este cel în care are „cea mai mare încredere” , transmite Euronews.
Astfel, Ungaria continuă să se distanțeze de mișcările lansate de-a lungul Uniunii Europene, unde au fost aprobate până acum doar vaccinurile create de Pfizer/BioNTech și Moderna.
Sinopharm a generat un val de incertitudini în rândurile oamenilor de știință, după ce rezultatele din luna decembrie au prezentat o eficiență de 79%, cu aproximativ 15% mai slabă decât serurile dezvoltate de Pfizer și Moderna.
Săptămâna trecută, autoritățile ungare au aprobat vaccinurile produse de AstraZeneca/Universitatea Oxford și Institutul Gamaleia din Moscova. Mișcarea a fost blamată de UE, care este conștientă că decizia guvernului Orban este doar un alt exemplu de subminare a solidarității din cadrul Uniunii.
Până în prezent au fost vaccinați 187.508 unguri, conform datelor colectate de Bloomberg, însă eforturile autorităților de popularizare a vaccinurilor din Rusia și China au fost criticate extrem de dur de opoziție.
Celălalt vaccin chinez, CoronaVac, creat de compania Sinovac, a obținut o eficiență de 50,4% în urma studiilor clinice efectuate în Brazilia, după ce se vehiculase anterior un nivel de eficacitate de 78%.
Serul Sinovac utilizează o formă inactivă de COVID-19 pentru a declanșa răspunsul imunitar, tehnologie ce s-ar putea contura drept o opțiune ideală pentru țările sărace, de vreme ce vaccinul Pfizer prezintă o serie de provocări logistice, fiind trasportat la temperaturi de minus 70 de grade celsius.