Home Actualitate Unde se duc banii din bugetul UE
Actualitate

Unde se duc banii din bugetul UE

Statele est-europene încasează părți mari din fondurile UE pentru competitivitate și coeziune, în timp ce majoritatea transferurilor de bani comunitari către Franța, Spania și Grecia merg în sectorul agricol.

Unde se duc banii din bugetul UE
Unde se duc banii din bugetul UE · Foto: Business Magazin

Aceasta, susțin analiștii Deutsche Bank, are impact în potențialul de dezvoltare pe termen lung pentru statele beneficiare. Fondurile de coeziune stimulează creșterea economică, prin finanțarea unor măsuri orientate spre sporirea cererii, în timp ce fondurile pentru politica agricolă nu promovează creșterea, ci doar compensează dezechilibre rezultate din reforme structurale care au afectat sectorul agricol din țările respective.

Presiunile asupra bugetului comunitar generate de criza datoriilor și de pachetele de salvare pentru țări ca Grecia sau Portugalia, în condițiile în care recesiunea amenință Europa, iar dezechilibrele structurale între țări sunt considerabile, pot alimenta tensiuni politice în UE. Cu cât o țară se găsește într-o situație mai dificilă din punct de vedere economic, cu atât va cere fonduri mai mari. De cealaltă parte, țările puternice ale UE, care contribuie cel mai mult la bugetul comunitar, ar putea reclama o putere mai mare de decizie în fixarea direcțiilor viitoare de evoluție ale Uniunii, consideră analiștii germani.



Graficul nu include plățile pentru preaderare. Procentele se referă la bugetul UE pe 2011 și sunt exprimate ca pondere din venitul național brut – VNB (care reflectă veniturile obținute de unitățile economice naționale indiferent de locul de desfășurare a activității), nu din PIB (care reflectă rezultatele activității economice pe teritoriul țării). VNB este indicatorul folosit de UE pentru proiectarea contribuției totale a fiecărui stat membru la bugetul comunitar.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună