Unde a mai călătorit Business Magazin? Tea O’Clock în mica Indie

Sri Lanka se afla pe lista mea scurtă de destinații de vacanță de câțiva ani, dar pandemia, protestele violente apărute pe fondul crizei economice și avertismentele de călătorie emise de MAE mi-au tot amânat vizita în fostul Ceylon, unul dintre cei mai mari exportatori de ceai din lume. Până acum. Iar momentul ales a fost, printr-o întâmplare, ideal, căci a coincis, în miez de primăvară, cu Anul Nou tradițional sinhalez. Am ciocnit așadar, în loc de ouă roșii, câte o halbă de bere rece, serbând în aceeași săptămână Paștele și un al doilea Revelion. Pe plajă, sub palmieri.

„Where are you from?” a fost întrebarea întâlnită cel mai des în Sri Lanka, indiferent că era pusă de șoferii de tuk-tuk, de gazdele de la cazare, de vânzători ori de ghizii care încercau să îți vândă un safari. Și, ca niciodată, răspunsul, „From Romania”, trezea un interes brusc și o sclipire în ochii lor, dat fiind că mai toată lumea de acolo are acum un prieten, un coleg ori vreo rudă venită să lucreze la noi pentru a le oferi un trai mai bun celor rămași acasă. Nu toți aleg România ca destinație de lucru finală. Unii o folosesc ca punte pentru a ajunge în Italia, Marea Britanie sau alte state din vest. Iar mulți nu reușesc să ajungă nici până aici, căci costurile pentru obținerea vizei sunt mari, iar procedurile, complicate. Așa că pentru mulți România rămâne doar un vis.

Aurul negru

Odată ajuns/ă în Sri Lanka înțelegi repede că perspectiva turiștilor e una total diferită de a localnicilor. Îți mulțumesc modest când le lauzi plajele și sunt încântați când le spui că ai fost într-o provincie sau alta, chiar dacă ei sunt cei care conduc epuizați sute de kilometri pentru a te duce de la mare la munte sau invers și fac eforturi pentru a procura coduri QR suplimentare, care le permit să facă rost de mai mulți litri de benzină – deloc ieftină pentru nivelul lor de trai –, necesară pentru a-și rotunji veniturile. Căci în prezent guvernul a impus limite stricte, de 40 de litri/vehicul/săptămână în cazul mașinilor și de 10 litri în cazul tuk-tukurilor.

Așadar, orice metodă de economisire e importantă, și tocmai de aceea am avut parte de coborâri surpriză cu motorul tuk-tukului oprit pe șoselele șerpuitoare ale drumurilor de munte, dar și de negocieri îndelungate cu șoferii înscriși în aplicațiile de ridesharing, care preluau o cursă doar pentru a te redirecționa către un prieten sau altul care avea drum înspre orașul în care voiai să ajungi. „Am patru coduri QR”, ne-a recunoscut unul dintre șoferi, râzând ca un copil pus pe șotii când l-am întrebat cum de a reușit să facă atât de multe curse în acea săptămână. Mai simplu spus, fiecare se descurcă acolo cum poate. Chiar și așa, costul transferurilor între orașele în care am poposit a fost unul convenabil. Am ales să ne împărțim cele nouă zile de vacanță în mai multe opriri, iar pentru cele cinci transferuri principale, private, însumând circa 700 de kilometri – făcute pe ruta Colombo Airport-Unawatuna (destinație de plajă)-Kataragama (pentru parcul național Yala)-Ella (în patria ceaiului)-Mirissa (cea mai celebră stațiune de plajă a Sri Lankăi)-Colombo Airport am plătit, toți patru, în jur de 230 de euro.

Știați că?

►Œ Diferența de fus orar între România și Sri Lanka e de 2,5 ore;

► Sri Lanka a fost, pe rând, colonie portugheză, olandeză și britanică;

►Ž Până în 1972 a purtat numele de Ceylon;

► Datorită formei sale, e supranumită lacrima Indiei;

► Aici a luat naștere brandul Lipton.

Pros & Cons Sri Lanka

+

Ÿ► drumuri în stare bună

Ÿ► plaje curate

Ÿ► nivel acceptabil de limbă engleză în rândul localnicilor

Ÿ► varietate culinară

►Ÿ siguranță

–

►Ÿ valuri mari în stațiunile sudice

►Ÿ prețuri ridicate față de alte țări asiatice

►Ÿ lipsa apei calde la majoritatea cazărilor

►Ÿ neseriozitatea șoferilor cu privire la timpii de așteptare

►Ÿ lipsa igienei personale

Când să vizitezi Sri Lanka

Prima noapte ne-am petrecut-o în stațiunea de plajă Unawatuna, foarte aproape de Galle, un fost oraș colonial fondat de portughezi, în care atracția principală e un far olandez ce reprezintă totodată și prima stație de iluminat a țării.

Aici, nisipul are o nuanță aproape arămie, iar una dintre cele mai plăcute descoperiri a fost Dalawella, o plajă mică, intimă, mărginită de palmieri semeți, unde vă recomand să mergeți pentru a savura un cocktail la apus.

Deși temerile noastre principale înainte de a pleca în vacanță au fost legate de faptul că perioada călătoriei coincidea cu începutul sezonului ploios în sud-vestul țării (căci în nord-est era început de sezon uscat), cele mai bogate precipitații de care am avut parte au fost în prima zi și au durat nu mai mult de zece minute: o rafală binevenită pentru a răcori aerul fierbinte care învăluia străzile și plajele.

În următoarea săptămână și jumătate, cât am stat pe acele meleaguri, am putut admira de câteva ori fulgerele spectaculoase, însă ploile care le-au însoțit abia apucau să atingă, în treacăt, nisipul, iar dacă te adânceai în valurile oceanului nici nu le mai simțeai.

De la jumătatea lunii aprilie și până spre finalul verii însă, adică pe durata musonului, ploile se întețesc în zona de sud-vest, așa că e de preferat să vă programați sejurul în afara acestui interval dacă vreți să vă bucurați de o experiență estivală perfectă. Temperaturile sunt, în orice caz, constante pe durata întregului an pe întreaga suprafață a insulei, situându-se, în medie, în intervalul 30-35 de grade. În regiunile montane însă nopțile sunt mai răcoroase, așa că nu strică să aveți o eșarfă sau un hanorac în bagaj – necesare, de altfel, și în taxiuri, din cauza aerului condiționat.

Apă pentru elefanți

După o odihnă binemeritată la malul mării, în seara celei de-a doua zile am plecat spre Yala National Park, care se laudă cu una dintre cele mai mari rezervații de leoparzi din lume. Citind însă diverse articole și recenzii postate de alți turiști, ne-am dus cu așteptări destul de mici, și bine am făcut, căci leoparzii au rămas în anonimatul camuflajului oferit de natură, refuzând să ne iasă în cale.

Am negociat prețul safariului târziu în noapte, după mai multe peripeții apărute pe drum. Pentru că l-am rezervat pe ultima sută de metri, am plătit în jur de 45 de euro/persoană, însă costul unei astfel de experiențe diferă în funcție de mai mulți factori, de la numărul de turiști per jeep la agenție sau durata excursiei, noi alegând una de jumătate de zi – de la 5:30 AM la 11:30 AM.

Nefiind matinali defel, ne-am urnit cu greu spre grădină, unde ghidul ne aștepta vesel pentru a porni la drum. Vântul rece și aspru ne-a trezit însă rapid, mai ceva ca o cafea fierbinte. După vreo 25 de minute am ajuns la intrarea în parc, unde se formase deja o coadă de mașini înțesate de turiștii care îndreptaseră camerele spre prima vedetă a zilei: un elefant sur despre care aveam să aflăm că e „de-al casei” și că odată la câteva săptămâni își face apariția acolo spre delectarea tuturor.

Următoarele ore ni le-am petrecut străbătând în viteză ori pe tăcute potecile roșiatice, bătătorite de roțile masive zi de zi, cu ochii ațintiți spre tufișurile stufoase. Prima întâlnire a fost cu un mistreț de savană, pe care l-am asociat pe loc cu amuzantul Pumbaa din Regele Leu.

Încântat, șoferul ne-a arătat, în continuare, nenumărate păsări colorate – un adevărat paradis pentru ornitologi –, printre care cocoșul sălbatic, simbol al țării, dar și numeroși păuni – despre care a fost însă destul de dezamăgit să afle că nu reprezentau, pentru noi, nicio noutate, la fel ca și în cazul căprioarelor ascunse după gardul viu de arbori pitici.

De departe, cel mai des ne-am întâlnit în acea zi cu numeroși bivoli, dintre care majoritatea își făceau siesta în baia de nămol, ținând pe cap câte-o egretă de un alb imaculat, contrastând puternic cu pielea lor tăbăcită.

Ne-au mai tăiat calea mici șacali, nevăstuici zglobii și un cerb suplu, iar lacurile parcului adăposteau, în apă sau pe maluri, crocodili uriași. Flora era și ea remarcabilă, de la păduri tropicale la păduri uscate, spectaculos crescute în mijlocul copacilor înverziți.

Aproape de finalul programului ne-am oprit pentru micul dejun, procurat de ghidul nostru de la o baracă întâlnită pe drum și servit direct din pungile de plastic în care fusese ambalat: nelipsitul chili, o porție de sambol, un preparat tradițional bazat pe cocos, și câteva bucăți rumene de pită, din care am apucat să gustăm doar puțin, căci maimuțele care pândeau atente din spatele crengilor au fost mai rapide.

Între timp, cerul se umpluse de nori apăsători, așa că majoritatea jeepurilor au făcut cale-ntoarsă spre ieșire, ceea ce a creat cadrul perfect pentru o ultimă întâlnire: un alt elefant, care ieșise din hățișuri pentru a prânzi nestingherit alături de un bivol african, în timp ce picăturile de ploaie le răcoreau trupurile masive. Cu acest tablou întipărit în minte am părăsit parcul, pregătiți de noi aventuri.

Pe urmele lui Thomas Liptonâ

Pe înserate am ajuns în Ella, o mică localitate de munte în care poți admira, cât vezi cu ochii, plantațiile de ceai care au atras faima Sri Lankăi și interesul comercianților vestici, printre care și Thomas Lipton, fondatorul binecunoscutului brand omonim. De altfel, una dintre atracțiile principale din jurul Ellei este Lipton’s seat, locul în care cunoscutul industriaș obișnuia să stea și să admire vastele plantații ale fostei colonii britanice Ceylon, nume păstrat de țara insulară până în 1972.

În Ella am întâlnit și cei mai prietenoși srilankezi, ale căror zâmbete largi și sincere, alături de plantațiile de orez înverzite ne-au amintit de Ubud, unul dintre cele mai fascinante locuri din Bali.

Prima zi a fost și cea mai plină, și a început cu o drumeție scurtă, dar intensă, spre Little Adam’s Peak, un punct de belvedere vizitat de numeroși turiști. Pentru cei cu condiție fizică bună există trasee de hiking mult mai solicitante, cum e Ella Rock Trail, care se întinde pe aproape 10 kilometri, având grad de dificultate ridicat.

La ora prânzului ne-am îndreptat spre Uva Halpewatte Tea Factory, una dintre cele mai mari fabrici de ceai din zonă. Am ales un tur de plantație, unde o culegătoare vârstnică, cu mâini zbârcite, ne-a arătat, acompaniată de explicațiile unui traducător, cum să culegem, în coșuri mari de nuiele prinse de frunte și de brâu, cele mai bune frunze pentru fabricarea ceaiului negru, care merge la export. Pentru noi a fost o activitate distractivă, însă în afara vizitelor turistice zilierii trudesc luni bune din an în arșița soarelui pentru a-și atinge norma zilnică de
20 de kilograme, fără de care nu sunt plătiți deloc. Majoritatea încearcă însă nu doar să culeagă această cantitate de bază, recompensată cu minimul pe economie – o sumă derizorie, ci să strângă kilograme suplimentare, pentru care sunt plătiți în plus. Ulterior, o altă tranșă de muncitori separă frunzele de calitate superioară de celelalte, folosite pentru producția locală.

Costul unei astfel de vizite este de 5 dolari, incuzând aici și o degustare de final, iar pentru același preț poți opta, în schimb, pentru un tur de fabrică, în care ți se explică funcționarea fiecărei linii de producție.

Cu mărfarul prin Asia

Unul dintre cele mai instagramabile obiective ale Sri Lankăi este Nine Arches Bridge, un viaduct construit, de asemenea, în era colonială și străbătut de câteva ori pe zi de trenurile încărcate de călători și mărfuri. Se spune că rutele care îl traversează oferă unele dintre cele mai pitorești peisaje, așa că nu puteam să ratăm o astfel de călătorie. Și s-a dovedit, într-adevăr, una memorabilă, deși nu în sensul în care ne-am fi așteptat.

Am decis să luăm trenul în sens opus celebrului obiectiv și să poposim preț de câteva ore într-un oraș din apropiere, pentru ca la întoarcere să îl străbatem în vagonul panoramic – căci există astfel de vagoane pentru turiști. Mulți aleg ca destinație finală Kandy, o altă zonă binecunoscută a țării, însă acest traseu implică o călătorie de peste 8 ore, fără întârzierile aferente.

Neavând la dus o destinație anume în minte, ne-am lăsat ghidați de instinct și am coborât în Bandarawela, un oraș despre care nu găsisem prea multe informații. Însă tocmai acest lucru îl transforma într-un adevărat hidden gem, căci am descoperit aici trei temple superbe, unul hindus și două budiste, care nu figurau pe nicio listă cu obiective recomandate în zonă și pentru care intrarea era gratuită. Primul îi era închinat zeului Ganesha, cel de-al doilea – Dhowa Rock Temple – adăpostea silueta sculptată în piatră a lui Buddha, iar în ultimul, templul principal al orașului, am descoperit o uriașă statuie cu Buddha înclinat. Deopotrivă, pereții erau ornați cu o varietate încântătoare de picturi și simboluri realizate în cele mai vii culori, care îți furau privirile minute bune, în timp ce călugării îmbrăcați în cunoscutele robe portocalii te supravegheau vigilent.

În Bandarawela am avut și ocazia de a ne pierde pe străzi sub privirile curioase ale localnicilor, neobișnuiți cu turiștii. Piața centrală îți oferea o experiență pe cinste asupra modului în care se desfășura traiul lor aici, iar fructele apetisante, legumele necunoscute nouă și condimentele cu arome exotice desăvârșeau acest tablou.

Trenul de întoarcere s-a lăsat așteptat mult timp, așa că ne-am îndreptat, flămânzi, spre un fel de fast-food deschis chiar în buza gării. O altă ocazie care ne-a permis să ne integrăm mai bine în cultura srilankeză și să mâncăm, reticenți la început, dar din ce în ce mai încântați pe parcurs, bucatele simple, dar delicioase, așezate pe farfurii de plastic și savurate de ceilalți clienți cu mâinile goale, totul pentru sume modice, de câțiva lei per porție.

Și ca să încheiem cum se cuvine acest șir de experiențe, am așteptat apoi nerăbdători șuieratul trenului, pentru care nu mai găsiserăm bilet decât la clasa a 3-a, așa că am călătorit, cu doar 80 de bani, înapoi spre Ella. Dacă la clasa a 2-a, de dimineață, am fost plăcut surprinși de curățenie și scaunele confortabile, pe care le părăsiserăm însă curând pentru a sta chiar lângă ușile deschise, ce ofereau o priveliște completă asupra peisajelor din drum, clasa a 3-a era altă poveste. Pe banchete stăteau înghesuiți unii peste alții părinți, copii, localnici ori turiști, geamurile larg deschise făceau loc doar valurilor de căldură de afară, iar ventilatoarele ruginite refuzau de mulți ani să mai pornească, în timp ce în vagonul de lângă, un grup de copii întrețineau atmosfera în sunet de tarabane. Să nu mai zic că doar două-trei vagoane adăposteau călători, restul transportând mărfuri verificate atent în fiecare stație. Pentru că șansele de a admira celebrul pod pentru care ne îmbarcasem în călătoria cu trenul dispăruseră, am coborât în stația principală a localității în care eram cazați și ne-am îndreptat spre Nine Arches Bridge cu tuk-tukul, reușind să admirăm, pe înserate, spectacolul oferit de alte trenuri care l-au străbătut în viteză, în timp ce zeci de mâini ieșiseră pe geam pentru a-l fotografia.

Tips & Tricks pentru o vacanță în Sri Lanka

►Œ Aplicați înainte de a pleca la drum pentru viza online – răspunsul vine, de obicei, în câteva minute;

► Cumpărați-vă o cartelă locală din aeroport – Dialog e o opțiune convenabilă ca preț și acoperire;

►Ž Luați-vă în bagaj adaptoare pentru prize tip D și/sau G și cumpărați-vă de acasă sau din supermarketurile locale repelenți și aparate anti-țânțari;

► Fiți atenți la perioada călătoriei, deoarece Sri Lanka are două sezoane ploioase, unul de primăvară-vară, în S-V țării, și unul de toamnă-iarnă, în N-E țării;

► Nu ratați supele Tom Yum, curry-urile și sambocul;

►‘ Negociați prețurile tuk-tukurilor și ale transferurilor/taxiurilor, dar și excursiile sau suvenirurile, pentru că primul preț va fi întotdeauna unul nejustificat de mare;

►’ Anunțați dinainte unitatea de cazare ora la care sosiți, deoarece e posibil să rămâneți fără semnal în unele zone;

► Luați-vă marje de timp generoase deoarece lucrurile se mișcă într-un ritm foarte lent;

►” Asigurați-vă că aveți scoși bani cash și căutați bancomate fără comision ori cu comision modic –  Ceylon Bank sau People’s Bank sunt două opțiuni bune;

►• Nu vă bazați pe aplicațiile de ridesharing deoarece sunt folosite mai mult pentru a ademeni clienții și pentru a negocia în afara aplicației curse cu plată cash.

Paștele și Anul Nou: 2 în 1

Am petrecut ultimele zile ale vacanței în Mirissa, o stațiune mică, dar foarte populară datorită plajelor întinse, a valurilor perfecte pentru sesiunile de surf și a clublurilor de pe coastă. Am avut parte de o primire călduroasă din partea gazdei – un spaniol căsătorit cu o srilankeză, care își deschisese aici o mică unitate de cazare, o adevărată oază de verdeață, de care se ocupă alături de fiul său.

Spre deosebire de cele din Unawatuna, plajele din Mirissa sunt mărginite de palmieri, în timp ce nisipul, mult mai alb și mai fin, este frământat în adâncurile oceanului de valurile agitate. Prețurile erau și ele pe măsura popularității – mult mai mari decât în celelalte colțuri ale țării, iar serviciile, mai slabe.

Pe înserate, șezlongurile dispăreau, strânse în grabă pentru a fi înlocuite de mese aranjate romantic sub felinare, iar în fața fiecărei terase apărea câte o tarabă de lemn încărcată cu pește și fructe de mare.

Principalul punct de atracție al stațiunii este Coconut Tree Hill, o mică ridicătură de pământ roșiatic în care o pădurice de palmieri atrage zilnic grupuri mari de turiști veniți să obțină poza perfectă. În apropiere sunt și câteva puncte de snorkeling, inclusiv un „turtle point”, așa că nu uitați să vă luați de acasă echipamentul necesar!

Vizita noastră în Mirissa a coincis, după cum spuneam, cu Anul Nou, moment important pentru srilankezi, mai ales pentru că majoritatea profită de zilele libere – trei la număr, atât cât durează și întreaga sărbătoare – pentru a petrece alături de familie, răspândită în toate colțurile țării. În ultima zi a anului își întrerup orice activitate și, după înserat, tranzacțiile de orice fel sunt, de asemenea, oprite. A doua zi iau masa împreună cu rudele, însă și străinii sunt bineveniți, ospitalitatea neținând cont de resursele modeste de care dispun.

În ciuda faptului că magazinele sunt închise, turiștii nu au însă prea mult de „suferit”, căci există un număr mare de angajați musulmani ori creștini care țin economia activă, așa că restaurantele au funcționat până târziu, iar în noaptea dintre ani a fost organizată chiar o mare petrecere pe plajă, în care un cunoscut DJ al țării a ținut mulțimea „în priză” pe ritmuri tehno până la răsărit. Prețul modic de intrare – în jur de 25 de lei – nu era însă unul accesibil pentru localnici, așa că, în momentul în care am plecat, am fost înconjurați rapid de mai mulți tineri care ne-au întrebat dacă le putem ceda brățările de acces.

Nu au lipsit nici focurile de artificii, care nu au fost date însă la miezul nopții, așa cum suntem noi obișnuiți, ci sporadic, de-a lungul întregii seri, trei nopți la rând. Iar pocnitorile ne-au asurzit din zorii zilei până târziu în noapte.

Sri Lanka a fost o surpriză plăcută și a reușit să ne depășească așteptările într-un mod cât se poate de interesant, de la ceaiurile tari la curry-urile aromate, întâlniri ad-hoc cu elefanții pe șosea și multe asemenea. Fie că alegeți să o descoperiți individual sau la pachet cu exoticul Maldive, aflat la o aruncătură de băț, ori cu sora mai mare, India, acordați-i un binemeritat răgaz pentru a o explora pe îndelete!