Un top care trebuie să fie pe masa oricărui CEO

Studiul despre unde vor să lucreze studenții români după terminarea facultății, asta dacă rămân în țară, trebuie să fie discutat continuu de către proprietarii și directorii companiilor. Dacă vor ca businessul pe care l-au construit să aibă un viitor.

Acum zece zile, pe piața românească a ieșit unul dintre cele mai interesante topuri din acest an: care sunt companiile unde vor să muncească studenții români. Topul general și pe domenii a fost realizat de Universum Global, o companie care efectuează de mai mulți ani acest studiu pe piețele din vestul Europei. În 2016, au făcut acest studiu pentru prima dată pentru România, luând în considerare răspunsurile a 10.500 de studenți de la 46 de universități, de la 136 de specializări.

Astfel de studii au mai fost făcute pe piață și de alte companii. Oricum, acest top trebuie să fie pe masa fiecărui antreprenor român, a fiecărui CEO, a fiecărui manager, a fiecărui acționar semnificativ dintr-o companie. Ca să nu mai spun că acest top trebuie să fie în fața fiecărui director de HR în fiecare zi pentru a-l visa, și ziua și noaptea, timp de 365 de zile, până când apare o nouă ediție.

Prezentul și viitorul unei companii țin de un asemenea top care arată unde vor studenții români să se angajeze. Degeaba ai cele mai bune idei într-o companie, ai cele mai bune planuri de afaceri, aprobate și finanțate de către bancă, dacă cei care vin din spate nu vor să lucreze la tine sau cei care vin poate nu sunt cei mai buni, cei mai talentați, cei mai determinați și chiar cei mai inteligenți. Plus că mulți studenți români vor să plece să lucreze în afară.

Antreprenorii români și companiile românești nu dau aproape deloc importanță acestor topuri, nici să fie în ele, nici să crească în clasament de-a lungul anilor. În Vest, câștigarea unei poziții de la un an la altul poate însemna pentru companie posibilitatea de a atrage mai multe talente umane. În prezent, există o luptă la cuțite în America între băncile de investiții și companiile din Silicon Valley pentru atragerea noilor talente. Când era boom economic, marile bănci americane erau prima opțiune pentru premianții de la Harvard, Stanford sau de la celelalte universități americane. Să lucrezi la Goldman Sachs sau la JPMorgan, unde de la bun început câștigi 200.000 de dolari pe an, era visul oricui.

După criză și după ce Facebook și Google au devenit mai importante decât băncile, prima opțiune a celor mai buni studenți este să lucreze la giganții sau start-up-urile din Silicon Valley, unde locurile de muncă sunt mai cool, hanoracele și „Converșii“ sunt ținuta obligatorie, iar ideile și proiectele sunt discutate în celebrele cafeterii. Acum băncile de investiții preiau ceea ce rămâne neangajat în Silicon Valley.

În România, studenții vor să lucreze pentru Apple, Google și BMW, ca top trei, toate branduri internaționale. Dintre companiile românești, studenții români au bifat Dacia, OMV Petrom și Banca Transilvania. Opțiunea studenților români nu cred că este întâmplătoare. Apple, Google și BMW sunt branduri de top, iar să lucrezi acolo ține de statut și de modul în care te prezinți în fața prietenilor. Este ceva să spui la bere că lucrezi la BMW, chiar și vânzător într-un showroom, și altceva că lucrezi la Rădăcini, unul dintre cei mai importanți dealeri auto. De asemenea, dacă spui că lucrezi în fabrică la BMW sau la Mercedes, este altceva decât dacă ești la Dacia sau Renault.

Ca să nu mai vorbim de Apple și Google. Cu toate că ești unul dintre cei 100.000 de angajați ai celebrelor branduri, acest lucru contează mult mai mult decât un salariu mai mare și o poziție mai bună, de pildă, la Allview în Brașov. Companiile românești se plâng că nu găsesc angajați, că nimeni nu mai vine să muncească și dacă vine cineva, este slab pregătit, pleacă devreme acasă și cere salariu de la 1.000 de euro în sus; fără să știe nimic, are pretenții mari.

Prezența sau nu într-un asemenea top, indiferent de poziție, ține de o strategie pe care trebuie să o ai zi de zi de a asigura directorilor și până la urmă acționarului forță de muncă talentată care să-și dorească să vină la job și să „miște“ proiectele. Pentru acest lucru, companiile și directorii trebuie să fie prezenți zilnic, să comunice cu studenții, cu publicul, cu clienții lor, să schimbe interioarele din companii, să aducă culoare, să-și îmbunătățească imaginea publică, să-și dezvăluie salariile pentru a atrage atenția studenților.

Nu te poți bate cu Apple, Google, Oracle, IBM, Samsung, BMW sau Mercedes, cu brandurile lor, de care au grijă de ani de zile, dar te poți bate cu alte arme, de gherilă, în privința comunicării, în privința nivelului de salarizare, în privința proiectelor pe care studenții le pot face.

Acest lucru nu cade numai în responsabilitatea celor de la resurse umane, ci în primul rând în responsabilitatea CEO-ului companiei și acționarului. Ei trebuie să urmărească zi de zi cum este percepută compania în spațiul public, pe Facebook, pe Google, în locurile unde sunt prezenți studenții.

Când proprietarii unor companii se plâng că nu are cine să le conducă businessul, ar trebui să se gândească ce au făcut ani de zile pentru a atrage talentele, pentru a descoperi noi oameni, pentru a-i pregăti să fie lideri, pentru a-i învăța la fața locului cum se conduce o companie. Cei mai mulți dintre proprietarii români nu și-au bătut capul cu acest lucru, pe ideea că „sunt 100 ca tine care așteaptă la ușă să fie directori“. Până să fie „100 la ușă“, ar trebui să vadă dacă firma și brandul lor se află în topul preferințelor studenților, ale oamenilor din piață, ale celor din concurență de a lucra pentru ei.