Un sindrom afectează tot mai mulți angajați, dar companiile se fac că nu văd problema

Sindromul burnout: un subiect tabu pentru companii, o realitate pentru angajați

Termenul de burnout (epuizarea prin muncă) a fost creat în anii ‘70 în America pentru a descrie consecințele stresului cronic la locul de muncă, dar după o jumătate de secol știm că poate fi experimentat de oricine. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a inclus din 2019 (chiar anul începerii pandemiei de COVID-19) sindromul de burnout ca fenomen ocupațional în Clasificarea Internațională a Maladiilor, ediția a XI-a (din engleză – International Classification of Diseases sau prescurtat ICD-11), sistem folosit la scară largă drept reper în stabilirea diagnosticelor medicale. Deși sindromul burnout nu este clasificat ca afecțiune medicală, acesta este definit în ICD 11 drept „un sindrom conceptualizat ca rezultat al gestionării fără succes a stresului cronic de la locul de muncă”.

Odată introdus în ICD-11, OMS sfătuiește persoanele care suferă de burnout să caute tratament și terapie la specialiști. Dar câți dintre noi o fac? Citeam un articol din The New York Times unde un psihiatru de la Universitatea Washington din St. Louis spunea că știe că se îndreaptă spre un nou burnout când, deși abia se trezește, se simte imediat iritată de mail-urile primite și nu vrea să se ridice din pat. E un lucru pe care l-am auzit la toți prietenii din jurul meu, dar și la colegii de muncă. Să nu îți dorești să te ridici din pat pentru a începe o nouă zi (fie ea la job, la facultate sau o zi obișnuită de weekend) a devenit o normalitate, încât ni se pare de-a dreptul ciudat când cineva ne spune că se simte bine și se bucură de un început de săptămână. „Cum?” e întrebarea care ne trece prin minte.

Cazurile de burnout au înregistrat o creștere masivă în contextul pandemiei de COVID-19 și a izbucnirii războiului dintre Rusia și Ucraina, iar România ocupă poziții îngrijorătoare în clasamentele referitoare la stres. Potrivit unui studiu realizat în 2022, peste 20% din aproape 2.700 de angajați din România erau dispuși să demisioneze fără să aibă o altă ofertă. Conform Codului Muncii din România, „durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână”.

Durata maximă admisă a timpului de muncă, inclusiv orele suplimentare, este de cel mult 48 de ore pe săptămână. În realitate, mulți angajați depășesc acest nivel, iar mailurile intră cu mult și după ora 18:00. Cei care au lucrat de acasă în timpul pandemiei sau continuă să lucreze astfel sunt de două ori mai predispuși să depășească programul normal de lucru, conform datelor furnizate de Eurofund, agenția UE pentru monitorizarea condițiilor de trai și muncă. O prietenă care lucrează într-o agenție de publicitate îmi povestea că își începe diminețile cu zeci de mailuri care intră pe ecranul telefonului și care au fost trimise la 2-3 dimineața. Nici nu apucă să oprească alarma, că se instalează anxietatea. Mulți dintre noi avem aceeași experiență. În Portugalia, din 2021, angajatorii nu mai pot să-și contacteze angajații – prin e-mail, mesaje sau telefon – în afara programului de lucru și, cu excepția cazului în care există o urgență, companiile care continuă să îi contacteze riscă să fie amendate pentru încălcarea legislației muncii. Măsura a fost introdusă pentru companiile cu mai mult de 10 angajați, cu scopul de a îmbunătăți echilibrul dintre viața profesională și viața privată.

În România, stresul profesional nu este încă reglementat în prevederile privind sănătatea și securitatea în muncă (SSM). Există doar o mențiune scurtă într-o lege care recunoaște stresul ca pe o formă de hărțuire morală la locul de muncă. Totuși, burnoutul nu este încă recunoscut în reglementările de la noi din țară. În 2022, Inspecția Muncii își propunea să aducă un proiect normativ care să reglementeze stresul profesional. Doar că acest lucru nu s-a mai întâmplat. Inspecția Muncii a subliniat atunci intenția sa de a elabora o propunere de acte normative care „să recunoască stresul profesional și să stipuleze un minim de cerințe pentru prevenirea acestuia și protecția lucrătorilor” și să lucreze la adaptarea unei metode de a evalua stresul la locul de muncă. Deși angajații din România lucrează în medie cu peste 30% mai mult decât media europeană, productivitatea țării este de șase ori mai mică decât media UE, conform unui raport Eurostat. Un studiu din 2022 realizat de Statista a constatat că 67% din cei chestionați trec printr-un burnout, România aflându-se astfel pe locul doi în Europa (Polonia se află în fruntea listei, cu un procent de 70%). Dar burnoutul nu poate fi atribuit unei singure cauze. Deși, în general, se poate spune că la locurile noastre de muncă ni se cer tot mai multe, un factor important în suprasolicitarea angajaților poate fi și social media. Scriam într-un articol trecut despre FoMo (Fear of Missing out) și cum social media proiectează imagini de succes care nu sunt realiste (de multe ori nici măcar reale), contribuind la presiunea pe care angajații o resimt. De exemplu, mulți dintre noi ne vedem colegii aparent fericiți în vacanțe exotice și dăm scroll pe jumătate frustrați, pe jumătate vinovați pentru că ne simțim așa. Dacă la un moment dat salariile noastre păreau suficiente pentru un trai decent și două vacanțe pe an, odată cu războiul din apropierea noastră și inflația care crește de la o zi la alta, ne trezim în fiecare zi eliminând lucruri de pe listele de cumpărături și gândindu-ne cu anxietate dacă ne vom permite măcar o vacanță vara aceasta (și cu siguranță nu într-o destinație exotică). Acest lucru ne determină pe mulți să facem ore suplimentare și să acceptăm sarcini care poate nu intră în fișa postului doar pentru a ne conforma standardelor nerealiste pe care le vedem peste tot pe rețelele sociale și a ne permite astfel de vacanțe. Dar sindromul de burnout trebuie luat în serios. Conform specialiștilor, recuperarea după burnout poate fi un proces complex și de durată, variind semnificativ de la o persoană la alta. În general, poate dura de la câteva luni până la câțiva ani, în funcție de severitatea stării de epuizare și de resursele disponibile pentru recuperare. Persoana afectată trebuie să își acorde timp pentru odihnă și să își ajusteze programul pentru a reduce stresul. Intervențiile profesionale, cum ar fi consilierea psihologică sau terapia, reprezintă susținerea crucială în gestionarea simptomelor și în dezvoltarea unor strategii eficiente de coping (de a face față – n.red.). Pe lângă odihnă și terapie, adoptarea unui stil de viață sănătos joacă un rol important în recuperare. În plus, este esențial ca persoana afectată să învețe să stabilească limite clare între viața profesională și cea personală, să prioritizeze activitățile care îi aduc bucurie și să își dezvolte abilități de gestionare a timpului și stresului. Deși intrăm în burnout pentru că muncim mai mult decât putem gestiona pentru a obține venituri mai mari, calitatea vieții scade semnificativ, ceea ce ne obligă să apelăm mai târziu la specialiști. În acest caz, suntem nevoiți să investim o bună parte din salariile noastre în terapie. Dar românii nu (prea) merg la terapie. Într-un studiu realizat în 2022 de D&D Research cu scopul de a analiza percepția românilor asupra bunăstării lor psiho-emoționale („Starea de bine a românilor”), 59% dintre respondenți au declarat că s-au confruntat în ultimul an cu stres, anxietate sau dificultate în gestionarea emoțiilor. Starea de bine la locul de muncă este, de asemenea, îngrijorătoare, 30% dintre români raportând un impact negativ al vieții profesionale asupra vieții personale. Printre simptomele frecvente se numără oboseala (36%), iritabilitatea (32%), incapacitatea de a se relaxa acasă (30%) și timpul redus petrecut cu familia (32%). În plus, 25% dintre respondenți consideră că au un program de lucru nerezonabil. Aproximativ 48% dintre români se simt suprasolicitați la muncă, iar 38% sunt afectați de burnout. Deși 44% dintre respondenți au considerat că mersul la psiholog ar putea fi un ajutor, 89% dintre români nu au apelat niciodată la servicii de psihoterapie. Doar 22% dintre respondenți au recunoscut că în ultimul an au simțit nevoia să discute cu un terapeut, însă dintre aceștia, doar jumătate au și apelat la unul.   

Deși angajații din România lucrează în medie cu peste 30% mai mult decât media europeană, productivitatea țării este de șase ori mai mică decât media UE, conform unui raport Eurostat. Un studiu din 2022 realizat de Statista a constatat că 67% din cei chestionați trec printr-un burnout, România aflându-se astfel pe locul doi în Europa (Polonia se află în fruntea listei, cu un procent de 70%).

Oana Ioniță este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium