Un serviciu medical esențial

Cu toate că este, mai ales în cazul pacienților diagnosticați cu o boală severă, un serviciu medical necesar, în lipsa unei îndrumări CORECTE, DEMERSUL de Second Opinion riscă să „înghită” resurse importante, atât financiare, cât și de timp – extrem de prețios când vine vorba de tratarea sau încetinirea unei afecțiuni. Care e abordarea medicală și logistică corectă a serviciilor de Second Opinion? Răspunsul ni-l oferă Marinela Stănculete, doctor și director medical, Concierge Medical, Enayati Medical City, primul oraș medical din România.

Conceptul de Second Opinion presupune niște acțiuni foarte precise care implică o echipă medicală, dar în primul rând îl implică pe pacient și dorința acestuia de a-și elucida problemele medicale. Este strădania, deseori reușită, de a obține un diagnostic corect sau de a maximiza șansele de a obține un diagnostic corect și, implicit, planul de terapie adecvat”, a definit Marinela Stănculete serviciile de Second Opinion în cadrul emisiunii BM Medical City News. Importanța conlucrării și a colaborării între mai multe creiere, minți medicale, care au acumulat atât știință teoretică cât și practică, dar și experiență, raportare permanentă la literatura de specialitate în continuă reînnoire și la studiile clinice ale căror rezultate se strâng permanent, spune că este extrem de utilă deoarece medicina zilelor noastre, extrem de avansată, și care odată la câțiva ani înregistrează un avans incredibil, este, „cu toate acestea, foarte limitată”.

Ea subliniază că, atunci când a doua opinie se dă de către o echipă medicală, probabilitatea ca aceasta să greșească este doar teoretică. „Nu imposibilă. E doar teoretică, și ține deseori de limitele de cunoaștere medicală.” În cadrul acestor echipe medicale există și un medic-manager de caz, care analizează dosarul, vorbește cu pacientul, reconstituie istoricul, strânge toate elementele legate de posibilele implicații ale istoricului medical personal, al istoricului medical familial, ale predispozițiilor, ale obiceiurilor de viață care pot influența sau determina apariția unei boli. „Acesta este rolul lui – să aibă această viziune de ansamblu pe datele existente și să evalueaze nevoia de a face investigații sau consulturi suplimentare pentru a se apropia de diagnostic. Și, în momentul în care diagnosticul are toate elementele, atunci adresează această situație medicală completă către clinica care face Second Opinion, unde se analizează situația respectivă, se emite diagnosticul și se fac recomandările, pentru că uneori sunt necesare alte investigații, alteori se poate deja elabora planul terapeutic.”

Această integrare de către medicul manager de caz, adaugă Marinela Stănculete, face diferența uriașă între inițiativa de a merge la Second Opinion, și continuarea acesteia în mod adecvat. „Pentru că foarte mulți pacienți vin pentru Second Opinion, dar se dovedește că foarte mulți dintre ei de fapt nu au nevoie de Second Opinion, că diagnosticul e limpede. Pentru că uneori, în caz de boli foarte grave, chiar și complexe, e doar o pierdere de timp și noi le spunem asta pacienților.” Dacă pacientul dorește în continuare să urmeze procedura, cererea îi este respectată. „Dar ideea nu este să-l încurajăm să facă Second Opinion cu orice preț, ci să facă ceea ce este nevoie pentru el. Și atunci deseori este nevoie de fapt de un management de caz adecvat.”

Faptul că în ultimii cinci ani, în România, se înregistrează o creștere foarte mare a solicitărilor de Second Opinion, nu întotdeauna întemeiate din punct de vedere medical, ne arată mai multe lucruri, susține ea. „Ne arată că de fapt avem mari deficiențe în România în zona de medicină primară – medicina de familie și medicina de policlinică, până la un anumit nivel de specializare, și secundară. Iar un alt lucru care ne este arătat este faptul că în acest fel de funcționare a unui sistem medical, indiferent că este de stat sau privat, nu există o închidere a cercului, de cele mai multe ori, și această lipsă a închiderii cercului, adică a viziunii unitare integrate asupra unei persoane – pacientul – lipsește”, și asta pentru că pacientul nu este îndrumat corespunzător. Acest lucru, spune Marinela Stănculete, se traduce în foarte mult timp irosit, foarte mulți bani cheltuiți. De aceea, ar fi necesar ca lucrurile să fie mai organizate, pentru ca demersul de diagnostic și de integrare de caz să se desfășoare cursiv.

Pacientul, implicat direct în decizie

Costurile unui astfel de demers pot fi de la mici/moderate, până la mari, la Enayati Medical City media fiind de 1.000 de euro. Până în prezent, aproape 500 de pacienți au apelat la serviciile de Second Opinion ale companiei, însă în final s-a dovedit că nu toți au avut nevoie de ele. „Ceea ce facem noi este să obținem împreună cu pacientul sau în numele lui, atunci când ele sunt remote, la distanță, și nu sunt de tip video sau audio, ci documente, opinii medicale.  Dar, în același timp, timp alegem împreună cu pacientul unde cerem o opinie, cum alegem clinica, instituția medicală de întoarcere, specialistul sau echipa de specialiști.”

Majoritatea celor care apelează la serviciile de Second Opinion coordonate de Enayati Medical City se împart în două categorii. Primii sunt adulții care află care au o boală gravă, de obicei afecțiuni oncologice, și care vin să se asigure că fac tot ce se poate face. O a doua categorie e reprezentată de copiii cu boli foarte severe, pentru care părinții caută soluții în țară, nu le găsesc, și atunci nu știu unde să apeleze, unde să meargă în străinătate.

Marinela Stănculete spune că, în general, serviciile de Second Opinion ar fi necesare și încep să fie solicitate de pacienți cu vârsta de peste 40 de ani, bolile grave, statistic vorbind, fiind mai prezente la oamenii de vârstă medie și înaintată, și asta pentru că persoanele vârstnice sunt mai expuse la a dezvolta boli cronice, din cauza degenerescenței naturale a fiecăruia dintre noi, „pe care evident o putem doar încetini, nu și evita”.

Bilă albă pentru medicii români

Potrivit ei, se întâmplă adesea ca pacienții să nu se oprească la o a doua opinie. „Este libertatea omului să facă acest lucru, mai ales în situațiile grave sau pe care le credem grave. Oricare dintre noi am avea acest instinct, acest reflex. Avem tendința să considerăm o a doua părere justificată față de prima, dacă ele sunt diferite.” Lucrurile nu sunt neapărat așa. O a doua nu înseamnă însă mai bine, subliniază Marinela Stănculete. „O a doua înseamnă o a doua. Ăsta e motivul pentru care este bine ca cel care are nevoie de Second Opinion să nu fie singur, să fie nu doar ghidat ci și, să zic așa, supervizat – nu în sensul de substituit în gândire și decizii –, de către un medic.” În general, spune ea, majoritatea diagnosticelor pentru care Enayat medical problematică i Medical City a cerut Second Opinion au fost confirmate. „Asta este o notă foarte bună pentru medicii români.”

Au mai fost, într-adevăr, diferențe, adaugă Marinela Stănculete, în ceea ce privește planurile de tratament, dar și aici nu atât datorită problemelor financiare pe care le poate presupune un tratament complex, ci datorită limitărilor tehnice care înseamnă organizare de sistem. „Cu alte cuvinte, nu gândirea medicală este problematică  în primul rând în România. Problema este lipsa de operativitate a fluxurilor și limitele tehnice.” Când aceste două opinii sunt totuși diferite, intervine managerul de caz, cel care gestionează cazul de Second Opinion, pentru a hotărî dacă e cazul să se ceară o a treia sau să se meargă pe unul dintre diagnostice, monitorizând ceea ce se întâmplă pentru a vedea dacă balanța va înclina într-un viitor foarte scurt către una sau alta. „Sunt decizii care nu se iau de către medicul singur niciodată, ci împreună cu pacientul. Pacientul le ia fiind pus în cunoștință de cauză de către medic, în așa fel încât să își poate asuma deciziile.”

Dacă în trecut pacienții veneau, în general, de la stat la privat, „în România ultimilor 20 de ani abonamentele medicale private au crescut foarte mult, mai ales în oraș. Așa încât mulți oameni sunt diagnosticați nu în sistemul de stat, ci în sistemul privat. „Așa încât nu mai există un astfel de flux evident, ca o săgeată roșie cu vectorul într-o direcție”, spune Marinela Stănculete. Potrivit ei, nu se poate face însă o deducție nici legat de faptul că mai degrabă găsești profesioniști mai bine pregătiți în privat sau mai bine pregătiți la stat. „Niciuna dintre afirmații nu este corectă.” Adaugă că, într-adevăr, în sistemul de stat, în unitățile terțiare – adică spitale, mai ales la clinicile universitare, unde există activitate științifică, acolo se află cumulul cel mai mare de științe medicale. „Așa stau lucrurile.”

Oferă, aici, drept exemplu, Institutul Oncologic Fundeni, unde este un flux foarte mare de pacienți cu cancer de toate felurile. „Un medic are ocazia, mă refer ca și creștere profesională, de a vedea în fiecare zi cazuri foarte diferite, foarte dificile. Cu alte cuvinte, experiența cumulată în cinci ani este mult mai mare decât, de exemplu, a unui medic care indiferent că este în sistemul de stat sau privat, nu vede același volum de pacienți.” Sigur, adaugă ea, această situație are și un revers, pentru că pe măsură ce sunt mai mulți pacienți la fiecare medic, timpul acordat fiecărui pacient scade. Cu toate acestea, Marinela Stănculete subliniază că niciun fel de asigurare socială de sănătate nu conține Second Opinion. „Doar în lumea privată a serviciilor medicale se poate realiza Second Opinion așa cum ar trebui, pentru că altfel, empiric și spontan din partea pacienților, dar nu neapărat eficient, se întâmplă.”

Marinela Stănculete notează că e important ca și companiile să includă acest beneficiu în pachetul de beneficii extrasalariale, pentru că, deși abonamentele medicale pe care le oferă angajatorii sunt axate în primul rând pe prevenție, cu toate acestea în multe țări din Europa de Est și de Sud-Est, inclusiv în România, oamenii nu apelează așa cum ar trebui la partea aceasta de prevenție și de gestiune a bolilor în stadii incipiente.