Un român trebuie să muncească în medie opt ani pentru a câștiga salariul lunar al directorului companiei

Un angajat al unei companii din România trebuie să muncească în medie opt ani pentru a câștiga salariul directorului general dintr-o lună, diferența dintre salariul angajatului și al șefului companiei fiind cea mai mare din Europa.

Odată cu numirea sa în fruntea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, fostul președinte al ING Bank România, și-a publicat în declarația de avere venitul câștigat în fruntea celei de-a șaptea bănci după valoarea activelor de pe piața locală. Negrițoiu a încasat anul trecut 2,3 milioane de lei (514.000 euro), echivalentul unui venit lunar de 43.000 de euro, de la ING Bank, unde ocupa funcția de președinte, potrivit datelor din propria declarație de avere. Prin comparație, salariul mediu al unui angajat din bancă este de circa 900 de euro, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Așadar, un salariat de nivel mediu din ING Bank ar trebui să lucreze aproximativ patru ani pentru a câștiga echivalentul unui salariu al președintelui companiei, în timp ce un absolvent care se angajează ajunge la salariul șefului în 12 ani.

Datele consultate de Business Magazin arată că cele mai mari discrepanțe din Europa între salariile executivilor și cele ale angajaților obișnuiți cu nivel salarial mediu și mic sunt în România. Potrivit unei analize a Federației Angajatorilor din Europa (FEE) și a Eurostat, un angajat cu salariu mediu din România trebuie să muncească 12 zile pentru a lua salariul șefului companiei dintr-o oră lucrătoare, în timp ce angajatul cu cel mai mic salariu din firmă are nevoie de 29 de zile. Așadar, între angajat și șef există în medie un raport de 1 la 100, adică angajatul muncește opt ani pentru a câștiga salariul directorului general dintr-o lună calendaristică. După România, raporturile cele mai dezechilibrate între veniturile șefilor și angajaților apar în Ucraina, Rusia și Spania. În Bulgaria, de exemplu, un angajat cu salariu mediu câștigă în șapte zile salariul șefului dintr-o oră, iar cel cu salariul cel mai mic are nevoie de 11 zile. Cel mai bine în clasament stă Norvegia, unde șeful câștigă într-o oră cât angajatul în două zile lucrătoare, adică un raport de 1 la 16.

Problema diferențelor uriașe de salarii între CEO și angajați nu este nouă. În Statele Unite ale Americii se discută încă din anii 1970 despre aceste aspecte. Dacă în 1976 un director general câștiga de 36 de ori peste angajatul mediu, în 1993 salariul ajunsese de 131 de ori mai mare. Asta a determinat regulatorii federali să forțeze companiile să dezvăluie, în premieră, detalii despre pachetele executivilor, în speranța că boardurile vor deveni mai reticente să aprobe pachete gigantice, ca urmare a creșterii transparenței. „Imediat ce pachetele au devenit publice, în presă au aparut clasamente de salarii, aspect care în loc să ducă la o scădere a condus la o creștere fantastică, pentru că i-a încurajat pe cei din nivelurile de top management să își compare salariile între ei“, spune Radu Manolescu, managing partner al companiei de executive search K.M. Trust & Partners. În prezent, în SUA un CEO câștigă de 369 de ori mai mult decât lucrătorul mediu. Bloomberg arată că în top 500 companii întocmit de Standard & Poor’s raportul este 1:204, iar în top 100 companii la nivel mondial este 1:495.

Dragoș Damian, CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy, observă că nu neapărat salariile directorilor generali care activează în România sunt mari, ci că salariile angajaților sunt mici. „Țările unde se înregistrează diferențele cele mai mari mari au un nivel extrem de coborât al salariului mediu pe economie și sunt în general țări în curs de dezvoltare. Aceleași țări sunt știute ca fiind țări cu nivel sporit al fiscalității muncii, al rotației angajaților și al muncii la negru, cu cote ieșite din comun ale evaziunii fiscale și, în contrast, cu niveluri reduse ale productivității“, spune Damian. Șeful Terapia crede că absolvenții de liceu, școli postliceale și facultăți intră în piața muncii fără pregătire adecvată și sunt remunerați la nivel de începători, întrucât companiile bugetează și cheltuieli legate de instructajul personalului – unde „costurile sunt enorme“.