Home Actualitate Un român din cinci este deranjat de veci...
Actualitate

Un român din cinci este deranjat de vecinii zgomotoși. Topul țărilor cu vecini gălăgioși

Un român din cinci este deranjat de zgomotul făcut de vecini, potrivit unei statistici realizate de Eurostat. Românii sunt pe locul șapte în topul european, cei mai deranjați de vecini fiind maltezii, olandezii și nemții. Potrivit unui studiu realizat de…

Un român din cinci este deranjat de vecinii zgomotoși. Topul țărilor cu vecini gălăgioși
Un român din cinci este deranjat de vecinii zgomotoși. Topul țărilor cu vecini gălăgioși · Foto: Business Magazin

Un român din cinci este deranjat de zgomotul făcut de vecini, potrivit unei statistici realizate de Eurostat. Românii sunt pe locul șapte în topul european, cei mai deranjați de vecini fiind maltezii, olandezii și nemții.

Potrivit unui studiu realizat de Eurostat, un român din cinci este deranjat de zgomotul făcut de vecini. Românii stau mai prost cu nervii în comparație cu ungurii și bulgarii, dar mai bine decât olandezii și germanii.

Adeon are 23 de ani și este din București. Pentru că lucrează într-o cafenea, trebuie să fie devreme la muncă și are nevoie de odihnă. În ultima lună nu s-a putut bucura prea mult de liniște din cauza vecinilor care și-au renovat apartamentul.

„Garsoniera de vis-à-vis, în care erau niște muncitori care lucrau, nu știu dacă aveau sau nu autorizație, dar pur și simplu se auzea îngrozitor, adică la 5 dimineață deja începeau, până la 6, 7, 8. Ciocane, bormașină, orice, nu știu, înjurături”, spune Adeon.

El nu e singurul care se plânge de zgomotul făcut de vecini.

„La ordinea zilei este bormașina. Avem niște interval în care e liniște, în rest…”, spune Ioana, 27 de ani, din Capitală.

Însă cei mai deranjați de zgomotul din vecini sunt locuitorii din Malta, Olanda și Germania cu procente de aproximativ 30%. Plângerile vin în special din partea celor care locuiesc singuri. 25% dintre orășeni au probleme cu vecinii, față de 10% dintre cei care locuiesc în mediul rural.

Topul locuitorilor deranjați de vecini zgomotoși este următorul: Malta – 28,3%, Olanda– 26,6%, Germania– 26,1%, Portugalia– 22,7%, Luxemburg– 20,2%, Danemarca- 20%, România– 18%, Ungaria– 9,7% și Bulgaria– 8,9%.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună