Un partid vrea anchetă parlamentară ca să vadă dacă fiul lui Dragnea a făcut bani din pesta porcină
Vicepreședintele PMP, Cătălin Cristache, solicită înființarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru a analiza modul în care autoritățile au gestionat epidemia de pestă porcină, susținând că"s-a acționat selectiv" în cadrul campaniei de incinerare a animalelor, Valentin Dragnea fiind avantajat.
“Comisie de anchetă parlamentară privind modul în care fiul lui Dragnea a făcut bani din epidemia de pestă porcină. Ca deputat ales în Galați, județ în care s-au depistat deja două focare de pestă porcină, solicit tuturor parlamentarilor să semneze și să susțină înființarea unei comisii de anchetă parlamentară care să analizeze modul în care autoritățile au gestionat epidemia de pestă porcină și modalitatea în care firma Romcip Salcia a beneficiat de pe urma acțiunii instituțiilor în cauză.
Dezvăluirile făcute în urma unor investigații de presă arată, în cel mai bun caz, o incompetență crasă referitoare la modul în care autoritățile au gestionat epidemia de pestă porcină sau, în varianta cea mai negativă, că autoritățile au acționat selectiv creând avantaje de natură economică firmei Romcip Salcia, firma lui Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, președinte PSD și al Camerei Deputaților”, a afirmat deputatul PMP, Cătălin Cristache, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
În opinia acestuia, autoritățile au acționat selectiv în cadrul campaniei de incinerare a porcilor din cauza pestei porcine, avantajând astfel firma lui Valentin Dragnea, fiul liderului PSD Liviu Dragnea.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro