Un nou tip de beneficiu face furori în rândul IT-știlor: bonusul de „bun-venit“
Dezvoltatorul de software Luxoft, care are peste 2.000 de angajați pe plan local și care vrea să angajeze încă 150 de persoane până la finalul anului, oferă un bonus de „bun venit“ pentru o anumită categorie de candidați.
Dezvoltatorul de software Luxoft, care are peste 2.000 de angajați pe plan local și care vrea să angajeze încă 150 de persoane până la finalul anului, oferă un bonus de „bun venit“ pentru o anumită categorie de candidați.
„Bonusul se acordă programatorilor de Java sau UI cu Angular, React sau Node.js cu experiență de + 5 ani care acceptă oferta noastră de angajare în luna octombrie. Valoarea bonusului justifică pe deplin zvonurile din jurul lui :)“, a explicat Cristina Cotuțiu, Employer Branding Manager în cadrul Luxoft România. Scopul acestui bonus este de a atrage cât mai mulți candidați cu experiență de peste 5 ani în limbajele de programare specificate, pentru poziții-cheie în cadrul echipelor din zonele de banking și capital markets.
În practica internațională, bonusul de bun-venit (așa-numitul „signing“ sau „sign-on“ bonus) are o valoare de 10% din valoarea salariului de bază anual al candidatului.
Specialiștii seniori au fost „vedetele“ IT-ului în ultimii doi ani, mai ales că mulți primesc oferte de proiecte de la companii din Vest care nu au prezență în România, pe venituri mult mai mari. În IT sunt cele mai mari salarii din economie, cu o medie de 8.400 de lei net (de 2,4 ori mai mult decât media națională).