Home Comerț Un nou tip de agricultură a apărut. După...
Comerț

Un nou tip de agricultură a apărut. După ce toată lumea a consumat hrană ieftină, dar fără calitate, iar risipa de alimente a ajuns la cantități uriașe, acum populația începe să se întoarcă la origini

Dintr-o clădire de birouri din centrul marilor capitale europene, poți avea un măslin sau un portocal crescut de un fermier spaniol pe coastele însorite ale Valenciei. Conceptul este dezvoltat de o companie spaniolă, CrowdFarming, și aduce beneficii de ambele părți:…

Un nou tip de agricultură a apărut. După ce toată lumea a consumat hrană ieftină, dar fără calitate, iar risipa de alimente a ajuns la cantități uriașe, acum populația începe să se întoarcă la origini
Un nou tip de agricultură a apărut. După ce toată lumea a consumat hrană ieftină, dar fără calitate, iar risipa de alimente a ajuns la cantități uriașe, acum populația începe să se întoarcă la origini · Foto: Business Magazin

Dintr-o clădire de birouri din centrul marilor capitale europene, poți avea un măslin sau un portocal crescut de un fermier spaniol pe coastele însorite ale Valenciei. Conceptul este dezvoltat de o companie spaniolă, CrowdFarming, și aduce beneficii de ambele părți: sprijină micii producători și le asigură consumatorilor produse proaspete, imposibil de găsit în supermarketuri.

La final de aprilie, pe coasta Valenciei vântul contrazice temperatura din termometre, de 25 de grade Celsius, ușor peste normalul perioadei. La o oră de mers cu mașina de orașul spaniol, spre nord, autocarul cu jurnaliști din Spania, România, Bulgaria, Cehia sau Turcia ajunge la ceea ce pare a fi o construcție mai veche în jurul căreia se întind livezi bogate. „Nu vă spun unde mergem”, ne anunță Sabinne, reprezentanta companiei DHL Germania, organizatorul excursiei. „Dar o să vă placă”, promite ea. Pe măsură ce coborâm din autocar, avansăm spre ceea ce pare a fi un loc amenajat pentru o petrecere pe plajă. Nisipul este însă destul de departe, iar în loc de mare, peste tot în zare se văd măslini.

După ce servim câte o „Apă de Valencia”, adică un amestec de suc proaspăt de portocale, gin și vodcă, organizatorii ne introduc în povestea locului. „Conceptul de CrowdFarming s-a născut din ideea de a avea un copac, oriunde ești în Europa, iar produsul acelui copac, indiferent că locuiești în Berlin sau în Madrid, poți veni pentru a-l culege. Adopți un copac de oriunde din Europa și îl poți vizita într-una din cele 250 de ferme pe care le avem în toată Europa”, explică unul dintre organizatori. Când cumperi dintr-un supermarket, știi ce cumperi, dar nu știi cât timp a durat să ajungă la tine. Nu știi cât a stat prin lăzi și în ce lăzi, subliniază Gonzalo Urculo, fermier spaniol și CEO al CrowdFarming. Scopul CrowdFarming, care funcționează similar cu o veche cooperativă agricolă românească, este să scurteze lanțul dintre fermier și consumator.

Gonzalo Urculo, fermier și CEO al CrowdFarming, prezintă modul în care au fost plantați puieții de măslini, fiecare cu „spațiu personal”

Dacă, tradițional, lanțul de aprovizionare este format din fermier – depozit – depozitul supermarketului – supermarket – masa consumatorului, adică un răstimp de 2-4 luni, prin acest concept consumatorul poate avea produsul în cinci zile și jumătate din momentul în care este cules. În cele 250 de ferme din lanțul CrowdFarming sunt angrenați în total circa 350.000 de „crowdfermieri” și anual se fac 1,5 milioane de livrări în 30 de țări. Valoarea totală a livrărilor ajunge aproape la 45 milioane euro. De altfel, scurtarea lanțului de aprovizionare este și în avantajul fermierilor, care beneficiază de prețuri mai bune. Cum se compară însă prețurile voastre cu prețurile din supermarketuri? „Este o întrebare importantă”, răspunde Gonzalo Urculo. „Dacă este să comparăm cu prețurile produselor bio, atunci sunt similare.”

Spaniolii de la CrowdFarming livrează numai când este sezonul produselor, acesta fiind unul dintre dezavantaje, și asta pentru că în supermarket, indiferent de anotimp, găsești orice produs.  „La orice oră și în orice sezon, mergi în supermarket și găsești orice. Acest lucru a pus presiune pe fermieri, care au fost nevoiți să producă din ce în ce mai mult, cu orice cost. Când produci mâncare ieftină, acest lucru duce și la risipă mare, acesta fiind unul dintre factorii care au dus la risipa alimentară. Acum încercăm să ne întoarcem la origini, la cum se făceau lucrurile, dar folosind și tehnologia.”

Priveliște asupra mănăstirii din mijlocul plantației de măslini. Mănăstirea va deveni pensiune pentru „părinții adoptivi” ai pomilor. Circa 60 de hectare de măslini și 60 de hectare de migdali sunt la ferma CrowdFarming de lângă Valencia.

Pe măsură ce avansăm printre pomi, Gonzalo Urculo ne explică ce vedem și de ce măslinii sunt așezați la o anumită distanță. Cei mai mulți dintre măslini i-a preluat de la un alt fermier, care i-a plantat pentru producție intensă.Puieții pe care ni-i arată, explică el, sunt mult mai „aerisiți” și au mult mai mult „spațiu personal.” Ne indică totodată și locul unde va fi amplasată o presă pentru uleiul de măsline. Este o investiție destul de nouă și nu are cifrele la îndemână pentru a răspunde la întrebările BUSINESS Magazin legate de venituri și anvergura investițiilor. Totuși, ne dă un exemplu: „Investiția pentru un hectar de măslini de la zero este cam de 8.000 de euro”, spune el. Mănăstirea, la rândul său, este în curs de amenajare și ca structură de cazare pentru părinții adoptivi ai pomilor sau oilor. Potrivit lui Urculo, una dintre provocările întâmpinate este legată de irigare, și asta, explică el, se datorează faptului că în Valencia ploile sunt rare și violente, ceea ce face ca apa să nu fie absorbită bine de sol și să ajungă la rădăcinile copacilor, de aceea este nevoie de un sistem suplimentar de irigare.

Odată încheiate prezentările, ne împărțim în două grupuri pentru a vizita plantația. În jurul unei foste mănăstiri, se întind 60 de hectare de măslini, 60 de hectare de migdali și o stână cu 400 de oi. La încheierea turului ne așteaptă Miguel, care ne este prezentat drept „Messi al uleiului de măsline”. „Mulți spanioli au primit certificări pentru ulei de măsline pe care îl fac, dar Miguel este singurul care a primit certificarea de la Ministerul Agriculturii”. El ne face o prezentare a modului în care funcționează o presă pentru ulei de măsline în miniatură și prepară la fața locului licoarea, pe care o prezintă drept medicament și un excelent antioxidant. „Mai sunt și alte modalități de a cumpăra produsele, în afara adopției. Avem și mai multe feluri de adopții. Am început cu portocali, dar acum avem și animale. Nu suntem doar o platformă care conectează fermierii de consumatori. Avem și o echipă de agronomi și distribuim produse în Germania, Spania, Franța și Italia. Oferim fermierilor logistică, platformele online, digitalizare”, mai spun reprezentanții CrowdFarming. „Cheia este și la livratori. Pentru fermieri este o oportunitate de a transporta produsele în mai mult de 30 de țări în Europa”, a spus Katja Busch, Chief Commercial Officer la DHL, în încheierea prezentărilor.   

Miguel, prezentat drept „Messi al uleiului de măsline”

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună