Home Actualitate Un nou scandal la Hollywood! Un regizor...
Actualitate

Un nou scandal la Hollywood! Un regizor celebru este acuzat de hărțuire sexuală

După scandalul provocat de Harvey Weinstein, numeroase femei îl acuză pe scenaristul și regizorul de la Hollywood James Toback de hărțuire sexuală, a informat duminică Los Angeles Times, citat de CNN.

Un nou scandal la Hollywood! Un regizor celebru este acuzat de hărțuire sexuală
Un nou scandal la Hollywood! Un regizor celebru este acuzat de hărțuire sexuală · Foto: Business Magazin

Ziarul susține că a intervievat mai multe femei cu privire la presupusele lor întâlniri cu Toback de-a lungul mai multor decenii și că majoritatea acestora au fost de acord să vorbească fără a-și ascunde identitatea, scrie Agerpres.

Articolul susține că femeile au povestit cum “întâlniri încadrate ca interviuri sau audiții luau rapid o turnură sexuală”.

Contactat de LA Times, Toback, în vârstă de 72 de ani, a negat acuzațiile.

Toback a declarat publicației că nu s-a întâlnit cu niciuna dintre femeile care îl acuză sau dacă le-a întâlnit, a fost “pentru cinci minute și nu își mai amintește”. El a subliniat de asemenea că în ultimii 22 de ani ar fi fost “biologic imposibil” să se comporte în felul în care femeile îl acuză în articol, deoarece are diabet zaharat și o afecțiune cardiacă care necesită medicamente, a raportat Los Angeles Times.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună