Un nou concept de magazine în România: Carrefour va lansa Supeco, prezent doar în Spania
Grupul Carrefour pregătește lansarea pe piață românească a conceptului de magazine Supeco, situat între discounter și cash&carry și care mai există doar în Spania, retailerul începând procesul de recrutare de manageri de magazine pentru Giurgiu, Râmnicu Vâlcea și Târgoviște.
“Supeco este un nou format de magazin care își propune să ofere consumatorilor prețuri mici, cu focus pe categoria de produse proaspete și de larg consum, având o suprafață de vânzare cuprinsă între 1.500 și 2.000 metri pătrați”, se arată în anunțul de angajare.
Conceptul a fost lansat anul trecut în Spania, Carrefour operând patru astfel de magazine, care comercializează produse atât en gros, cât și cu amănuntul.
Carrefour România deține o rețea de 166 magazine dintre care 25 hipermarket-uri Carrefour, 79 supermarket-uri Market, 61 magazine de proximitate Express și un magazin online.
Vânzările companiei au revenit anul trecut la nivelul din 2008, de 1 miliard de euro, înregistrând o creștere cu 2% față de 2012.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro