Un discurs la dreapta stângii, un guvern inteligent și un salariu prea mare pentru a fi minim
Dacă discursul de învestire trebuie să descrie o viziune, să inspire, să vorbească cu respect despre trecutul istoric și cu pasiune despre viitor, alocuțiunea „State of the Union„ este valorificată mai puțin prin arta retoricii, având rolul de a prezenta pe îndelete cum are de gând administrația prezidențială să-și realizeze viziunea, care sunt pașii, mai mari sau mai mici, spre acel viitor grand…
Prima alocuțiune privind starea națiunii din celde-al doilea mandat de președinte al lui Barack Obama a fost descrisă de casa albă drept o continuare a discursului de învestire susținut în luna ianuarie. Președintele Statelor Unite a văzut cele două discursuri drept “două acte din aceeași piesă”, după spusele purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.Discursul de învestire din ianuarie s-a adresat în principal susținătorilor președintelui ales, subliniind înfrângerea dreptei prin accentul pus pe egalitate și justiție socială, valori americane tradiționale, dar ocolind alte elemente definitorii ale crezului național, precum libertatea ca șansă, limitarea anvergurii guvernului central și recompensarea proporțională cu meritele.
ALOCUȚIUNEA PRIVIND STAREA NAȚIUNII A PRELUAT TEME PROMOVATE DE CASA ALBĂ ÎN TIMPUL PRIMULUI MANDAT, precum sprijinul pentru industria manufacturieră cu valoare adăugată mare, investiții în energie curată, reforma educației și programe de infrastructură, însă președintele a adoptat o atitudine împăciuitoare, promovând modest obiectivele de stânga și folosind un limbaj ațintit către centrul spectrului politic. Liderul majorității republicane din Camera Reprezentanților, John Boehner, situat în plan secund, chiar în spatele președintelui, s-a văzut nevoit chiar să aplaude de câteva ori.
PRINCIPALELE PROPUNERI PREZENTATE DE OBAMA PRIVIND ECONOMIA, bugetul, educația și combaterea schimbărilor climatice sunt creșterea salariului minim la 9 dolari pe oră de la 7,25 dolari pe oră înainte de sfârșitul anului 2015 și garanția că salariul minim va ține pasul cu inflația, investiții de un miliard de dolari pentru înființarea a 15 institute care să susțină industria manufacturieră (trei ar urma să fie inaugurate încă din acest an prin departamentele Energiei și Apărării, iar pentru restul este necesar sprijinul Congresului); investiții de 50 miliarde de dolari în infrastructură, din care 40 miliarde de dolari pentru reparații urgente ale unor poduri și pasaje; adoptarea de către Congres a unui program de 15 miliarde de dolari prin care să fie reabilitate sau demolate proprietăți vacante sau abandonate în urma prescrierilor de ipotecă; găzduirea unui summit cu oameni de afaceri străini pentru a atrage investiții străine la nivelul autorităților locale; creșterea exporturilor prin negocierea unei zone de liber schimb cu Uniunea Europeană și finalizarea Parteneriatului Trans-Pacific; susținerea programelor de asistență pentru crearea de locuri de muncă la nivelul comunităților locale; reducerea de către Congres a ratei de taxare aplicată companiilor și crearea unui impozit special, și mai redus, pentru industria manufacturieră; stabilirea unui nivel minim de taxare pe operațiunile internaționale ale companiilor pentru a încuraja investițiile în SUA și pentru a preveni schemele financiare menite să minimizeze cheltuielile fiscale; extinderea și permanentizarea creditului fiscal destinat susținerii activităților de cercetare și dezvoltare, măsură care necesită de asemenea avizul Congresului.
Alte puncte de pe agenda președintelui american privesc înființarea unui fond de securitate energetică finanțat din redevențele acumulate de stat de la producătorii de petrol și gaze care să finanțeze cercetarea în domeniul vehiculelor electrice, pe gaz sau biocombustibil, permanentizarea creditului fiscal acordat producătorilor de energie din surse regenerabile pentru a dubla producția până în 2020, măsură care trebuie de asemenea să treacă prin Congres, stabilirea unor stimulente care să recompenseze autoritățile statale proporțional cu creșterea eficienței energetice la nivelul locuințelor și întreprinderilor în următorii 20 de ani, crearea unui cadru care să încurajeze investițiile private în transporturi, rețeaua de transmisie a electricității și conducte de petrol și gaze, concentrarea studiilor de liceu pe “real-world learning”, inclusiv cursuri de tehnologie, științe și inginerie, precum și supravegherea mai strictă a colegiilor și universităților care primesc fonduri federale