Un dezvoltator imobiliar chinez ratează plata unor bonduri de peste 200 de milioane de dolari, pe măsură ce presiunile se răspândesc dincolo de criza Evergrande
În contextul crizei datoriilor Evergrande, există tot mai multe temeri cu privire la situația pieței imobiliare din China, după ce un dezvoltator nu a reușit să efectueze astăzi plata unor obligațiuni, relatează CNBC. Agențiile de rating au retrogradat dezvoltatorii chinezi…
În contextul crizei datoriilor Evergrande, există tot mai multe temeri cu privire la situația pieței imobiliare din China, după ce un dezvoltator nu a reușit să efectueze astăzi plata unor obligațiuni, relatează CNBC.
Agențiile de rating au retrogradat dezvoltatorii chinezi Fantasia Holdings și Sinic Holdings, decizie luată pe fondul fluxurilor tot mai mici de cash ale celor două companii.
Fantasia nu s-a încadrat în plata unor bonduri de 206 milioane de dolari, care au ajuns la maturitate ieri, 4 octombrie, reiese dintr-un raport depus la bursa din Hong Kong. Acțiunile firmei s-au oprit din tranzacționare începând cu 9 septembrie, de vreme ce s-au prăbușit cu aproape 60% de la începutul anului.
Totuși, efectele generate de Fantasia nu ar fi la fel de mari precum cele provocate de Evergrande, care are datorii de peste 300 de miliarde de dolari. Prin comparație, datoriile Fantasia ajung la „doar” 12,8 miliarde de dolari.
Într-un raport publicat zilele trecute, agenția de rating Fitch a subliniat existența unui plasament privat de obligațiuni care nu a fost prezentat în rapoartele financiare ale firmei, susținând că Fantasia a realizat o plată târzie de 100 de milioane de dolari.
„Suntem de părere că existența acestor bonduri înseamnă că lichiditatea companiei este mult mai mică decât am crezut inițial. Mai mult, plata târzie ridică semne de întrebare cu privire la abilitatea companiei de a achita odată ce obligațiunile au ajuns la maturitate”, spune Fitch.
Guangzhou R&F este un alt dezvoltator de real estate care a apărut pe radarul investitorilor internaționali. Societatea a declarat luna trecută că va strânge până la 2,5 miliarde de dolari prin împrumuturi acordate de acționarii majoritari și prin vânzarea unei subsidiare.
Experții din interiorul industriei se tem că declinul Evergrande ar putea contamina creșterea economică a Chinei. Sectorul imobiliar chinez reprezintă circa 15% din produsul intern brut al țării.
Marți, S&P Global Ratings i-a oferit grupului Sinic Holding un rating „CC”, de la „CCC+”. Conform site-ului agenției, „CCC” înseamnă că firma este vulnerabilă și se bazează pe condiții economice favorabile pentru a-și respecta angajamentele financiare. „CC” înseamnă că firma este extrem de vulnerabilă și, dacă încă nu s-au demarat procedurile de default, analiștii se pot aștepta la acest lucru dintr-un moment într-altul.
Sinic are datorii de 14,2 miliarde de dolari, tranzacționarea acțiunilor fiind suspendată din 20 septembrie. De la începutul anului, compania a înregistrat un minus de 87% pe bursă.