Un cunoscut rapper american a murit pe scenă
Rapperul american Fatman Scoop a murit după ce s-a prăbușit pe scenă. Incidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timpul unui concert susținut în Connecticut, SUA. Bărbatul avea 53 de ani.
Rapperul american Fatman Scoop era pe o scenă amenajată în orașul Hamden atunci când s-a prăbușit, a declarat reprezentantul său pentru BBC.
Primarul Lauren Garrett a transmis pe Facebook că rapperul a fost dus la un spital local cu ambulanța. Agenția sa a confirmat decesul.
„Scoop a fost o figură iubită în lumea muzicii, munca lui a fost iubită de nenumărați fani de pe tot globul”, a declarat un purtător de cuvânt al agenției.
Scoop, al cărui nume real este Isaac Freeman III, a fost o figură influentă pe scena hip hop din New York City în anii 90.