Home Carte Un altfel de Guinness Book
Carte

Un altfel de Guinness Book

Recorduri ușor de bănuit (dar, evident, demne de cunoscut) la nivelul planetei, precum cel mai mare, cel mai înalt, cel mai lung, cel mai scurt, cel mai adânc ș.a., dar și multele altele surprinzătoare se adună, sub semnul rigorii enciclopedice, în acest volum.

Un altfel de Guinness Book
Un altfel de Guinness Book · Foto: Business Magazin

Aflăm că există “cea mai mare insulă din cel mai mare lac de pe cea mai mare insulă din cel mai mare lac cu apă dulce”, “cea mai migratoare insulă”, “cel mai înalt munte submarin” etc. Practic toate elementele majore ale cadrului natural sunt “întoarse” pe toate fețele pentru a surprinde realitatea extremelor în toată complexitatea ei. La fel și rezultatele intelectului și muncii omului (cea mai mare hidrocentrală, cea mai înaltă clădire, cel mai lung pod, cea mai mare navă maritimă aflată în folosință, cel mai lung tunel ș.a.).

La mai bine de trei decenii de la prima ediție, volumul rămâne aceeași sinteză indispensabilă a tuturor acestor elemente/realități. Cu mențiunea – esențială – că au fost aduse la zi informațiile privitoare la “isprăvile” de vârf ale științei și tehologiei (și au fost introduse noi recorduri privitoare la elemente/componente ale mediului natural înconjurător eludate în edițiile anterioare (ex. cel mai bătrân arbore, cea mai nordică pădure ș.a.). De asemenea, a fost amplificată informația privind acele elemente naturale și/sau antropice care și-au păstrat supremația până în zilele noastre. De aceea, lucrarea s-a transformat dintr-o sursă valoroasă de curiozități, dar și într-un adevărat instrument de lucru, la îndemâna celor care vor să evalueze dinamica lumii contemporane. Avem în vedere, desigur, elementele de excepție “create” de mâna omului care – puse pe o hartă – evidențiază “deplasarea” multora dintre ele din spațiul țărilor dezvoltate (SUA, Europa Occidentală, Japonia) în cel al țărilor “emergente” din Asia de Est (China) și de Sud-Est (Malaiezia, Singapore).

Ilustrația color aduce sub ochii cititorului 30 dintre cele mai spectaculoase elemente ale naturii sau create de om, amplificând, cumva, dorința de a le cunoaște de visu; lucru perfect realizabil în zilele noastre (în 24 ore poți ajunge, cu avionul, în Australia – un continent care deține o sumedenie de recorduri). Asta în condițiile în care, în urmă cu două veacuri, un voiaj la antipozi dura… șase luni. Modificările tehnologice sunt atât de rapide, de intense, dar și atât de apropiate și de lesne asimilabile, încât de multe ori le pierdem noima superlativă.

S. Neguț, I. Nicolae, “Superlativele Terrei – o enciclopedie a recordurilor”, Editura Meronia, 2012

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună