Home Actualitate UE anunță scăderi semnificative ale schi...
Actualitate

UE anunță scăderi semnificative ale schimburilor comerciale din cauza pandemiei

Uniunea Europeană a anunțat, vineri, că valoarea schimburilor sale comerciale la nivel mondial va scădea anul acesta cu 868 de miliarde de euro, reprezentând mai mult de 10%, o prognoză sumbră care oferă noi date despre daunele generate de pandemie,…

UE anunță scăderi semnificative ale schimburilor comerciale din cauza pandemiei
UE anunță scăderi semnificative ale schimburilor comerciale din cauza pandemiei · Foto: Business Magazin

Uniunea Europeană a anunțat, vineri, că valoarea schimburilor sale comerciale la nivel mondial va scădea anul acesta cu 868 de miliarde de euro, reprezentând mai mult de 10%, o prognoză sumbră care oferă noi date despre daunele generate de pandemie, infomează agenția Bloomberg.

Exporturile UE de produse și servicii vor scădea cu o valoare cuprinsă între 282 și 470 de miliarde de euro, adică între 9% și 15%, în timp ce importurile de produse și servicii se vor diminua cu o valoare cuprinsă între 313 și 398 de miliarde de euro, între 11% și 14%, a comunicat Comisia Europeană.

Noua prognoză a fost realizată pe baza estimării conform căreia valoarea schimburilor comerciale la nivel mondial va avea o scădere de 10%-16% în 2020, din cauza efectelor pandemiei.

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) estima la începutul lunii aprilie că schimburile comerciale la nivel mondial ar putea scădea cu 32% anul acesta.

“Extinderea pandemiei a forțat multe țări să închidă temporar companii și să restricționeze călătoriile și deplasările persoanelor. Aceste măsuri vor genera scăderi puternice ale producției economice, ale consumului, investițiilor și comerțului internațional”, subliniază Comisia Europeană.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună