Udrea: Peste 1 milion de români primesc ilegal pensii și ajutoare. Altfel ar fi bani de pensii decente
Peste un milion de români beneficiază ilegal de pensii și ajutoare sociale, iar dacă aceștia nu ar primi bani ar fi fonduri suficiente pentru a asigura "pensii decente", apreciază ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea.
Udrea: Peste 1 milion de români primesc ilegal pensii și ajutoare. Altfel ar fi bani de pensii decente · Foto: Business Magazin
“Avem peste un milion de oameni care în țara asta iau pensii și ajutoare sociale fără să aibă dreptul , și tuturor ne-a plăcut să facem lucrul acesta. Și cei care au luat banii, și cei care au dat posibilitatea în mod ilegal ca aceste persoane să obțină acte de pensii și ajutoare sociale, și astăzi suntem supărați”, a spus Udrea într-o conferință de presă.