Home Actualitate Udrea, acuzată de plagiat pentru un arti...
Actualitate

Udrea, acuzată de plagiat pentru un articol apărut în Buletinul Universității Naționale de Apărare

Elena Udrea este și ea ținta unor acuzații de plagiat, după ce într-un articol apărut sub semnătura sa și a Grațielei Constantin Barna în Buletinul Universității Naționale de Apărare "Carol I" sunt preluate integral fragmente dintr-o lucrare editată sub egida Institutului European Român (IER).

Concluzia este a Jurnalului Național, care a comparat articolul publicat în numărul 2, din 2006, al Buletinului Universității Naționale de Apărare “Carol I” și o lucrare apărută sub egida Institutului European Român (IER), în 2005. În replică, Elena Udrea scrie pe blogul său: “Iată că aflăm cine e de vină că Victor Ponta e un plagiator! Evident, întâi, Traian Băsescu. Apoi, conform propagandei USL, Elena Udrea. Le reamintesc tuturor faptul că în acest moment, în urma demisiei, eu nu mai ocup o funcție publică numită. Eu, spre deosebire de Victor Ponta, am renunțat la a-mi face doctoratul, văzând că în lipsa timpului, trebuie să accept că profesorii să îmi scrie lucrările. Tocmai din acest motiv, că a acceptat să fie doctor pe munca altora, cred că Premierul ar trebui să demisioneze, urmând exemplul liderilor europeni, în cercul cărora pretinde să fie”.

Mai multe pe mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună