Ucraina a ajuns la un acord de împrumut în valoare de 14-18 miliarde dolari cu FMI
Ucraina a convenit cu FMI un acord de împrumut în valoare de 14-18 miliarde de dolari, a anunțat, joi, instituția internațională, programul de ajutor financiar urmând să deblocheze și alte finanțări pentru autoritățile de la Kiev, până la un total de 27 de miliarde de dolari în următorii doi ani.
Acordul trebuie să ajute Ucraina să acopere plăți în contul datoriei programate în acest an, în contextul dificultăților economice și financiare agravate de protestele prelungite din ultimele luni, care au dus la înlăturarea președintelui prorus Viktor Ianukovici și la anexarea regiunii ucrainene Crimeea de către Rusia, scrie Reuters.
Misiunea a ajuns la un acord cu autoritățile de la Kiev asupra unui set de reforme economice care să fie susținut printr-un program de împrumut stand-by pe doi ani, a anunțat FMI.
“Sprijinul financiar din partea comunității internaționale pe care acest acord îl deblochează se situează la 27 de miliarde de dolari pe parcursul a doi ani. Din această sumă, asistența din partea FMI se va situa la 14-18 miliarde de dolari, suma exactă urmând să fie stabilită după ce va fi luat în considerare în totalitate sprijinul bilateral și multilateral”, se arată într-un comunicat al Fondului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro