TVR a cumpărat servicii de tip exit-poll pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale
Societatea Română de Televiziune (SRTv) a cumpărat servicii de sondare a opiniei publice de tip exit-poll pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care vor fi furnizate de institutele CURS și Avangarde.
Valoarea totală finală a contractului încheiat de SRTv și Centrul de Sociologie Urbană și Regională CURS este de 260.000 de lei, fără TVA, potrivit unui anunț publicat luni pe site-ul e-licitatie.ro.
Contractul a fost încheiat prin negociere fără anunț de participare. TVR își justifică alegerea acestei proceduri prin “situația de urgență extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă”.
CURS a participat la această procedură în asociere cu Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde SRL și este liderul asocierii.
TVR a primit în cadrul acestei proceduri o singură ofertă, fiind admisibilă tot o singură ofertă.
Contractul a fost atribuit pe 31 octombrie.
Contactat luni de agenția MEDIAFAX, Cristian Zgabercea, coordonatorul cu atribuții de producător general al TVR, a declarat pentru MEDIAFAX că aceste servicii de tip exit-poll vor fi furnizate pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, de duminică.
Potrivit lui Zgabercea, deși acest contract a fost atribuit pe 31 octombrie, nu a fost suficient timp să fie făcut exit-poll și pentru primul tur al alegerilor prezidențiale.
Consiliul de Administrație (CA) al TVR a aprobat, pe 27 octombrie, demararea în regim de urgență a unei proceduri de “negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare”, pentru achiziționarea unor servicii de sondare a opiniei publice pentru campania electorală și alegerile prezidențiale din 2 noiembrie – turul unu și 16 noiembrie – turul doi.