Turcia cere un nou acord cu UE. Erdogan, avertisment adresat lui Merkel: „Nu mai putem suporta povara migranților”
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, sâmbătă, într-o convorbire telefonică purtată cu cancelarul german Angela Merkel, că țara sa nu va putea face față unui număr și mai mare de imigranți care sosesc din Afganistan.
“Un nou val de migrație este inevitabil dacă nu se iau măsurile necesare în Afganistan și Iran. Turcia, care are deja cinci milioane de refugiați, nu poate suporta o povară suplimentară a migranților”, i-a spus Erdogan lui Merchel, potrivit AFP.
Erdogan i-a transmis, vineri, un mesaj asemănător și primului ministru grec, Kyriakos Mitsotakis. De asemenea, el a acuzat Bruxelles-ul că este „evaziv” în ceea ce privește cererea Ankarei de a revizui acordul din 2016, între Turcia și Uniunea Europeană.
Acordul prevede o asistență financiară acordată Turciei pentru primirea refugiaților, trimiterea migranților ilegali din insulele grecești în Turcia, dar și accelerarea procesului de aderare a Turciei la UE și libera circulație a cetățenilor turci.
La rândul său, Angela Merkel, a spus că evacuarea persoanelor din Afganistan rămâne principala prioritate.
„Cele două țări vor continua să coopereze strâns pentru a sprijini activitatea organizațiilor internaționale, în special a agențiilor ONU de ajutorare a refugiaților, în Afganistan și în țările vecine”, a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului german.