Tulipomania, sau când oamenii își pierd mințile pentru o floare

M-a atras “Mania lalelelor” pentru că subiectul este inedit – practic, povestea uneia dintre primele, dacă nu chiar prima, bulă speculativă din istoria omenirii -, dar și pentru că știam destul de puține lucruri despre acel moment. Iar Mike Dash povestește minunat, documentat și cu lux de amănunte povestea nebuniei lalelelor, ce a avut loc între 1633 și 1637, cu un punct culminant în toamna și iarna anilor 1636 și 1637, perioadă în care prețurile bulbilor de lalea au atins valori de neimaginat, și o cădere abruptă a valorii florilor în februarie 1637.

De ce spun valori de neimaginat? Iată: într-o perioadă în care 150 de litri de coniac franțuzesc costau 60 de guldeni, iar un meseriaș calificat, de genul unui dulgher, câștiga pe an 150 de guldeni, cel mai mare preț plătit pentru un bulb de lalea, atestat și verificat, a fost de 5.200 de guldeni. Alte comparații de prețuri: Rembrandt a primit pentru “Rondul de noapte” 1.600 de guldeni, în 1642, iar venitul anual mediu al unui mare negustor era, în 1630, de circa 3.000 de guldeni. Și totuși, ce s-a petrecut atunci? De unde această nebunie? De unde prețurile, cine și ce au alimentat-o?

Olanda a traversat atunci o așa-zisă “perioadă de aur”, de înflorire economică și culturală, care a alimentat gustul oamenilor pentru frumos, pentru excentric și pentru lucruri speciale. Iar lalelele erau, atunci, cu totul și cu totul speciale – mult mai frumoase decât ce găsim astăzi în florării, decorând grădini, case, rochii sau corsete, iscând pasiuni și dorințe și lăcomii. Iar nebunia tranzacționării bulbilor de flori a generat nu numai episodul speculativ, ci a pus și bazele unei întregi științe a tranzacțiilor: acceptând să achiziționeze bulbi care nu puteau fi livrați decât peste câteva luni, negustorii de atunci au creat ceea ce se numește astăzi piața livrărilor la termen.

Mike Dash nu se mulțumește să relateze date și momente. El creează figuri, umanizează povestea, îi dă dimensiuni geografice, economice, culturale și artistice. “Cât despre tulipomanie… ei bine, virusul acesta nu avea să dispară niciodată definitiv. Este pur și simplu o boală a omului, alimentată de două instincte complementare: admirația pentru tot ce e frumos și lăcomia pentru bani; iar maladia irumpe din când în când”, scrie Dash.

În Franța, în 1838, când oamenii au iscat o nebunie pentru dalii, în 1912, pentru gladiolele olandeze, sau în 1985, în China, pentru crinul-păianjen roșu. Nu ratați “Mania lalelelor”, mai pasionantă, în felul ei, decât “Laleaua neagră” a lui Dumas.

Mike Dash – “Mania lalelelor”, Editura Humanitas, București, 2014