Home Actualitate Tudor Popp, fondator, Beyond Space: E pl...
Actualitate

Tudor Popp, fondator, Beyond Space: E plin Bucureștiul de birouri moarte pe dinăuntru, de manageri care se chinuie să aducă oameni înapoi. Care sunt soluțiile? Trei propuneri concrete

Denumirea de coworking, odată populară, a intrat într-un con de umbră odată cu pande­mia, astfel că acum conceptul de „flex“ pare cel mai potrivit pentru a descrie cum ar trebui să fie noile spații de muncă.

Tudor Popp, fondator, Beyond Space: E plin Bucureștiul de birouri moarte pe dinăuntru, de manageri care se chinuie să aducă oameni înapoi. Care sunt soluțiile? Trei propuneri concrete
Tudor Popp, fondator, Beyond Space: E plin Bucureștiul de birouri moarte pe dinăuntru, de manageri care se chinuie să aducă oameni înapoi. Care sunt soluțiile? Trei propuneri concrete · Foto: Business Magazin

Denumirea de coworking, odată populară, a intrat într-un con de umbră odată cu pande­mia, astfel că acum conceptul de „flex“ pare cel mai potrivit pentru a descrie cum ar trebui să fie noile spații de muncă. Dar de la teorie la punere în practică drumul se arată mai dificil decât pare, rezultând spații lipsite de caracter, care nu stimulează în niciun fel productivitatea. Câteva soluții au fost prezentate de Tudor Popp, fondatorul Beyond Space, în cadrul unui nou episod al CEC Bank pentru afaceri românești. Beyond Space este un proiect lansat anul trecut de Tudor Popp după 30 de ani de experiență în consultanță, pro­iectare, project management în real state.

„Lucrez cu dezvoltatori și proprietari de clădiri de birouri să încercăm să aducem viață în clădiri. Încercăm să coagulăm ideea aceasta de ospitalitate în clădirea de birouri“, spune Tudor Popp.

Transformările din piața mun­cii fac ca operarea spațiilor de lucru să devină dificilă pen­tru dezvoltatorii fără expe­riență, astfel că apar operatori de astfel de spații, ca în cazul industriei hoteliere.

„Eu, ca proprietar de clădi­re, de hotel, nu știu să-mi ope­rez acest activ. Și atunci îmi aduc un brand care să-mi ope­reze hotelul sub brandul lui sau sub brandul meu. Iar acest lucru vine la pachet cu toate mecanismele necesare pentru ca lucrurile să funcționeze, de la software la partea de co­municare.“

Fără acest know-how al os­pi­talității, misiunea de a aduce înapoi oamenii la birou, dar mai ales de a le stimula creati­vitatea în astfel de spații, devine destul de dificilă.

„E plin Bucureștiul de bi­rouri moarte pe dinăuntru. Ma­nagerii se chinuie să aducă oame­nii înapoi, dar există foarte puține motive pentru ca ei să vină. Dacă biroul este iar același open space, același loc plicticos în care s-au făcut niște încropeli, lucrurile nu merg.“ Partea de costuri mereu a existat, dar chiar și cu investiții minime, rezultatele vin. Tudor Popp a dat și câteva exemple de soluții concrete care schim­bă deodată atmosfera într-un spațiu de lucru.

„Primul și primul lucru este izolarea fonică. Oamenii s-au plictisit să stea în hale și să vorbească toți unii peste alții și așa mai departe. Angajații nu mai vor open space-urile acelea mari, spațiul poate fi secționat, iar aceste secțiuni pot fi făcute din orice, inclusiv din plante.“

Partea de comunitate reală este necesară și poate cel mai greu de obținut.

„Dau un exemplu. Google în România le oferă angajaților mâncare toată ziua la discreție. Poate părea o investiție semnificativă, dar diferența dintre cost și beneficiu e foarte mare. E important să aduci oamenii împreună. Câteodată poți să încerci să faci niște evenimente, pe vremuri era team-buildingul, dar acum acestea se întâmplă la birou. Se întâmplă însă foarte țintit, foarte structurat, foarte gândit.“

Un alt aspect care deodată crește starea de bine este partea de ventilație și confort termic. „Sunt soluții care nu trebuie revoluționate, ci trebuie doar gândite, proiectate, executate și întreținute corect, iar partea de mentenanță este foarte, foarte des uitată.“

Tudor Popp a mai precizat că la începutul lunii iunie, va avea loc evenimentul Noaptea Spațiilor de Coworking care își propune să prezinte câteva locuri care pot deveni surse de inspirație. „Noi spunem în București se poate lucra bine și vrem să arătm lucrurl acesta.“

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună