Truda

Truda este, cred eu, cel mai urât cuvânt din limba română. Dacă sunteți singur, pronunțați-l cu voce tare: truda. Dacă sunteți în public, pronunțați-l tare și clar, în gând. Accentuați acum un pic r-ul – trrrruda. Are ceva de șmirghel, abraziv. Trrruda.

E deja istovitor, nu? Eu, cel puțin, când îl pronunț așa am impresia că scad în înălțime.

Trruda. A intrat în vocabular pe filiera slavă și este definit drept un “efort fizic sau intelectual deosebit; muncă grea, istovitoare; oboseală, osteneală”, ca “rezultatul concret al ostenelii cuiva; agoniseală, folos, câștig”, dar și drept “chin, suferință; durere, necaz”. Chiar și dacă definițiile se limitau numai la partea cu efort fizic sau intelectual deosebit, fără “chin, suferință…” truda tot ar fi sunat rău. Pentru a exemplifica viziunea mea asupra trudei, să luăm un român la întâmplare – pe premierul Boc, de exemplu. Domnia sa pare a se desfăta în mod deosebit practicând cositul, tăiatul lemnelor cu toporul sau alte asemenea munci fizice, în timp ce activitatea guvernamentală îmi pare a-i fi destul de trudnică, nu atât prin prisma declarațiilor domniei sale, ci mai degrabă prin rezultate. Rezultate însemnând nu realizarea obiectivelor din programul FMI, ci adoptarea acelor măsuri care să ducă la crearea de slujbe, la apariția de noi afaceri, la atragerea de investiții străine. Trrrudă, istovitoare și fără rezultate.
Cum trudă, fără rezultate și istovitoare, li se pare tinerilor învățătura și de aici rezultatele la bacalaureat. Aici nu este vorba numai de dezinteresul lor, ci și de modul cum societatea a interacționat cu ei. Undeva în 2005, profesorii erau în grevă, iar principala temă a discuțiilor publice din România erau cele cinci procente din PIB care să fie alocate educației; în același timp, Franța ardea – tinerii din ghetouri dădeau foc mașinilor, jefuiau magazine și se luptau cu polițiștii. Spuneam atunci că 5% nu rezolvă nimic și că importante sunt modul cum tinerii sunt pregătiți pentru viață, modul cum profesorii se pregătesc pentru viață și cum autoritățile pregătesc viața elevilor și pe cea a profesorilor. Violențe de genul celor din Franța, Los Angeles sau cele recente din Marea Britanie sunt invitabile, este în firea omului să se revolte când nu înțelege; dar ce fac cei ce ar trebui să înțeleagă?

Ei trudesc, desigur. Pe lângă ei au trudit cei ce au pus gazonul pe Arena Națională, trudesc angajații primăriei și cei de prin ministere, trudesc constructorii de autostrăzi, trudesc și hoții și polițiștii laolaltă, trudește toată lumea, numai rezultatele lipsesc.

Să luăm câteva știri: prima, din Rusia. Nu cu mult timp în urmă oficialii ruși au constituit Russian Direct Investment Fund, cu o valoare de 10 miliarde de dolari, menit să atragă investiții și să sprijine companiile străine pe piața rusească. În România investițiile străine directe au scăzut numai în primul semestru cu peste 17% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar reducerea din 2010 este de peste 25%, la 2,5 miliarde euro. Are vreun truditor o strategie, un plan concret de atragere a investițiilor străine? Investițiile străine au fost un driver major pentru revenirea economică spectaculoasă a Estoniei, cea mai mare din Uniunea Europeană – 1,8% în al doilea trimestru și peste 8% anual.

Cu toată truda locală, România a căzut 10 poziții, pe locul 77, în topul competitivității; suntem pe penultimul loc în Europa, sub Bulgaria și înaintea Greciei. Avem probleme cu nivelul taxelor, birocrația, instabilitatea legislativă, accesul la finanțare, corupția, infrastructura insuficientă, reglementările privind taxele, inflația, etica slabă privind munca în rândul angajaților, forța de muncă inadecvat pregătită, legislația restrictivă pentru piața muncii sau instabilitatea guvernamentală.

În cazul în care strategii guvernamentali se vor limita la a aștepta ca lucrurile să se îmbunătățească de la sine, eventual în siajul economiei europene, toată truda lor va fi în zadar; de ceva timp prevestesc în redacție – e adevărat că mulți dintre colegi mă contrazic – că rezultatul va fi o corecție importantă a cursului de schimb al leului, o depreciere – singura soluție la un moment dat – care va transforma în trudă cam toată munca din România.