Trei tineri au creat într-o garsonieră din București jocul video cu care se antrenează trupele speciale rusești

„Odată ce ai mușcat din mărul ăsta atât de gustos al dezvoltării independente e foarte greu să te întorci să lucrezi pentru alții.“ Dan Dimitrescu, cofondator al Killhouse Games, face această remarcă  în timp ce colegii săi zâmbesc complice. Dimitrescu, Mihai Goșa și Cătălin Șaitan m-au primit într-o garsonieră din București care funcționează ca studio de jocuri video, unul cu o cifră de afaceri de 1 milion de euro.

Datele Romanian Game Developers Association (RGDA) arată că în acest moment activează pe piața locală în jur de 50 de companii producătoare de jocuri, iar dintre acestea 30 sunt studiouri de tip indie.

„România este de mai mulți ani un hub important în domeniul dezvoltării jocurilor video, mulțumită prezenței unor companii precum Electronic Arts, Ubisoft, Gameloft, Bandai Namco sau King. Acestea au crescut de-a lungul anilor, în ciuda competiției piețelor mai ieftine din Asia, datorită nivelului ridicat de competență al angajaților români. Ca o consecință naturală și zona de indie developers a început să se dezvolte, cu evoluții notabile mai ales în ultimii 2-3 ani. Deja există exemple de companii românești, care au început ca indies, au lansat produse sau servicii de calitate și au reușit să-și construiască un brand, intern și extern. Ne așteptam ca acest trend să continue, în ritm accelerat, și în anii următori“, spune Cătălin Butnariu, membru în consiliul director al RGDA.

Evoluția este evidentă și în veniturile generate de dezvoltarea jocurilor video din România. Potrivit datelor Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii, sectorul IT din țară este evaluat la 2,4 miliarde de euro, iar din această sumă 100 milioane de euro provin din sectorul jocurilor video, deci vorbim de aproape 5% din sectorul IT din România. De fapt, țara noastră este a treia din Europa de Est ca venituri, după Rusia și Polonia. Deși nu există încă date clare în acest sens, estimările RGDA sunt că în domeniul dezvoltării jocurilor video din România lucrează între 6 și 8.000 de oameni. Printre aceștia se numără și fondatorii studioului indie Killhouse Games. Studioul a reușit să scoată capul în lume cu un joc de succes intitulat Door Kickers, un joc care le-a adus satisfacție personală, dar și financiară. De la lansarea jocului, la începutul lui 2013, și până în prezent au vândut în jur de 300.000 de copii, ceea ce se traduce în venituri de aproape 2 milioane de dolari brut.

Cei trei au fondat studioul la sfârșitul lui 2012 pentru că-și doreau independență și să lucreze la proiecte care-i pasionau. „Aveam ideea lui Door Kickers și convingerea că acesta va fi un succes, așa că ne-am apucat pur și simplu de treabă“, spune Dan Dimitrescu. Frumusețea unui asemenea proiect ține de faptul că nu sunt necesare investiții majore pentru a-l porni, ci pricepere, pasiune și muncă. „Producția de jocuri nu necesită materie primă, trebuie însă să ai baza materială pe care să lucrezi“, afirmă Dimitrescu. „Ca în orice firmă de software investiția principală este creierul. Cu el lucrăm“, adaugă Mihai Goșa.

Totuși a existat o investiție minimă, de 1.500 de euro, bani care s-au dus către crearea website-ului, sunetul pentru prima versiune și alte asemenea cheltuieli. „Problema a fost mai degrabă să avem economii din care să trăim pe perioada dezvoltării primei versiuni – cam 6 luni de zile“. Perioadă în care au trăit din banii economisiți și din salariile soțiilor, până când au realizat prima versiune a jocului, un prototip funcțional, care a fost lansat pe site-ul studioului, folosind intermediari din SUA pentru procesarea plăților și livrarea digitală a jocului. Apoi a urmat trecerea la magazinul online Steam, care le-a adus mult mai multă expunere și care le-a crescut vânzările considerabil. Dar nu a fost atât de simplu. Au trecut printr-un proces numit Steam Greenlight, unde o companie plătește 100 de dolari și jocul ajunge pe o listă, apoi este votat de oameni care își exprimă dorința de a-l cumpăra. După votare, se întocmește un clasament, iar dacă jocul strânge suficiente voturi, Valve, compania ce deține Steam, face jocul disponibil pentru cumpărare pe platformă. „Am lansat prima versiune în martie 2013 și ne-a luat până în iunie-iulie să fim votați și să fim aprobați pe Greenlight. 55.000 de utilizatori au votat că ar vrea să cumpere jocul nostru“, povestește Dan Dimitrescu.

Planul lor a fost ca în maximum 6 luni de la începutul dezvoltării să aibă un produs ce poate fi vândut. Întreg proiectul a fost construit în jurul acestei limitări. Fiecare dintre ei are cam 10-15 ani de experiență în domeniu, timp în care au lucrat la mai multe companii mari din România, printre care Ubisoft sau EA. „Nu suntem niște copii care doar visează, ci niște veterani trecuți prin destule proiecte“, spune Dimitrescu. Lucru care i-a ajutat să atragă susținători de partea lor, dar și colaboratori de încredere: „Succesul nostru s-a bazat și pe faptul că eram cunoscuți ca niște oameni care fac treabă bună“. Mihai și Cătălin au învățat la Universitatea din Craiova și la cercurile de calculatoare de acolo, fiecare dintre ei lucrând la engine-uri și la jocuri proprii înainte de a se angaja.

Dan Dimitrescu se ocupă de designul jocului, nu a programat niciodată la nivel profesional, dar pasiunea lui pentru armată, avioane și alte treburi conexe a ajutat studioul să creeze un joc care oferă „o reprezentare unică a luptelor close-quarter-combat și a ajuns să fie folosit, neoficial, la antrenamentul poliției prin diverse orașe din SUA, la centrul de instrucție a forțelor speciale din Fort Bragg sau prin Rusia de către trupele OMON“, spune Dimitrescu. Din echipă face parte și Adrian Cruceanu, care se ocupă de aspectul jocului. Cei patru membri ai studioului nu puteau lucra la fiecare detaliu al jocului video și au avut nevoie și de ajutor. Au apelat la colaboratori, pentru sunet, pentru voice acting și așa mai departe. „Lucrând de mult timp în această industrie, aveam o grămadă de foști colegi cu care suntem în relații bune. Oamenii serioși și competenți trebuie însă plătiți, iar asta poate reprezenta o problemă când ești un start-up fără multe fonduri, dar experiența noastră e că mai bine îți restrângi ambițiile și plătești corect mai puțini oameni“, afirmă Dimitrescu.