Trei români sunt blocați în hotelul acoperit de zăpadă din Italia. Imagini din "infernul alb"
Trei români, un adul și doi copii, se află în hotelul afectat de avalanșa care a avut loc în regiunea Abruzzo, din Italia, a anunțat joi, Ministerul Afacerilor Externe "În urma avalanșei care a lovit un hotel din localitatea Farindola,…
Trei români, un adul și doi copii, se află în hotelul afectat de avalanșa care a avut loc în regiunea Abruzzo, din Italia, a anunțat joi, Ministerul Afacerilor Externe
“În urma avalanșei care a lovit un hotel din localitatea Farindola, în regiunea Abruzzo, declanșată de seismele produse la data de 18 ianuarie 2017, Ambasada României în Italia a primit semnalări conform cărora, la momentul actual, trei cetățeni români (un adult și doi minori) s-ar afla în incinta unității de cazare. Ambasada României la Roma a contactat în regim de urgență autoritățile locale, în vederea obținerii de detalii suplimentare. Precizăm că operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare, fiind îngreunate de condițiile meteorologice severe și de daunele produse de avalanșă asupra clădirii”, a comunicat, pentru MEDIAFAX, MAE.
Ambasada României în Italia și Consulatul României la Bologna monitorizează în continuare situația.