Trei chestiuni

Cea mai importantă mi se pare a fi cea a „încălzirii“ economiei. Un înțelept zicea că politicienii pot rezolva, de obicei, orice problemă, pentru că de obicei creează o problemă și mai mare. Și atâta timp cât cetățenii trăiesc cu impresia că prima problemă a fost rezolvată și nu sunt informați despre apariția celei de-a doua probleme, avem de-a face cu succese politice. Și am avut tot felul de succese politice care s-au adunat într-o grămadă uriașă de succes care atârnă deasupra noastră și riscă, atunci când va cădea, să ne cauzeze cucuie serioase.

Nu fac parte din fanii numerelor și formulelor seci, dar o creștere economică record, așa cum a fost cea din primul trimestru al anului, mai degrabă ar trebui să ne facă să ridicăm din sprâncene (și captele din telefoane, cu riscul de a mă repeta) și să trezească mai puține sentimente de mândrie patriotică. Cum tot în primul trimestru deficitul de cont curent a ajuns la 1,5 miliarde de euro, dublu față de 2013 și egal cu deficitul din 2015, putem spune că avem o creștere economică bazată pe consum, o tendință care, prin prisma modificărilor fiscale recente, va continua în următorii doi ani; să mai luăm în calcul și scăderea investițiilor din economie, cu excepția construcțiilor (și aici poate apărea un semn de întrebare, dar nu chiar acum), și rezultatele modeste din industrie și să privim cu luare aminte, în perioada următoare, spre curs și spre inflație. Premierul Cioloș pare conștient de riscuri și într-un spici recent părea a nu confunda creșterea economică cu dezvoltarea economică, dar munca cu astfel de indicatori este delicată.

A doua este o statistică a Eurostat, făcută publică în urmă cu câteva zile, care ne situează pe primul loc în Europa la ineficiența serviciilor de sănătate: jumătate din decesele care au avut loc în spitalele românești, în anul 2013, ar fi putut fi evitate având în vedere evoluția tehnologică și cunoștințele medicale actuale. Din 54.827 de decese care au avut loc în spitalele din România în 2013, peste 27.400 de persoane nu ar fi trebuit să moară. Cât un oraș de dimensiunea Sighișoarei sau a Hușiului. Nu ar trebui să ne încălzească, dar aproape la fel de prost ca noi stau țări precum Letonia (48,5%), Lituania (45,4%) și Slovacia (44,6%). Media europeană este 33,7%, iar țara cu cele mai puține cazuri de decesuri care puteau fi evitate este Franța (23,8%). Sincer, mi se par numere și procente înspăimântătoare, și iarăși aș privi, cu luare aminte, nu numai la calitatea dezinfectanților, ci și la calitatea restului dotărilor spitalelor și policlinicilor, la starea, motivarea și determinarea oamenilor din sistem. Un oraș pe an este mult prea mult!

A treia are legătură cu „Cumințenia pământului“, sculptura lui Brâncuși pentru care a fost deschisă o campanie de donații. Firesc, au apărut și criticii; mi se pare firesc, pentru că ține de esența democrației să fii sau să nu fii de acord. Dar de pe wallul meu de Facebook au dispărut urgent o serie de inși care anunțau că nu donează în ruptul capului, dar care foloseau drept argument o scriitură din new media care, chiar în democrație, nu avea nimic de-a face cu arta, cu bunul simț sau cu inteligența. Este OK să nu plătiți, dar gândiți cu capul din dotare și invocați niște argumente de bun simț, nu mostre de gândire de hater și trol, așa cum mi se pare articolul invocat, din care citez: „o replică făcută bine, pe care ochiul nu o distinge de original, are exact aceeași valoare“, „Arta nu are valoare materială. Valoarea artei stă doar în calitatea, intensitatea și complexitatea trăirii pe care o stârnește în om“. Asta ultima e chiar adâncă.

Așa ceva nu se face; mai bine războiți-vă cu prostul gust, cu lipsa de maniere și de educație. Exact în aceste zile în Marea Britanie are loc o campanie asemănătoare, pentru un portret al reginei Elisabeta I, și am văzut numai abordări de bun simț și nu vânătoare bolândă de clicuri și de admirație tălâmbă.

Ilustrez cu „Cumințenia pământului“ și vă sugerez să donați!