Trebuie să fii neapărat sărac ca să reușești în carieră, în business, în viață?

Există o vorbă care spune că aceia care reușesc în viață pornesc de jos, pornesc săraci, având o voință mai mare de a reuși decât cei care au de toate și nu au pentru ce să lupte.

Mircea Lucescu, cel mai de succes antrenor român de fotbal, a pornit sărac din punct de vedere material, iar acest lucru a dat naștere unei determinări, unei voințe extraordinare de a reuși. Nu a fost cel mai talentat fotbalist din generația lui, dar celelalte calități l-au propulsat mult mai mult.

Ion Țiriac spune că a pornit sărac, în lipsuri mari, ceea ce l-a determinat să aibă o dorință de a reuși mult mai mare. Se spune că dacă ar fi avut măcar jumătate din talentul lui Ilie Năstase ar fi ajuns mult mai sus în topul mondial al tenismenilor. Așa cum se spune despre Ilie Năstase că, la ce talent ar fi avut el, dacă ar fi avut puterea de muncă a lui Țiriac, voința lui, ar fi fost unul dintre cei mai mari tenismeni din toate timpurile.

În business se spune că aceia care vin din provincie în Capitală sau în orașele mari au o voință și o determinare mult mai mare de a reuși în ceea ce fac, în primul rând pentru a nu se întoarce de unde au plecat.

Avem zeci și sute de mii de astfel de exemple, de corporatiști, de antreprenori, de oameni de business care au pornit săraci și au reușit mult mai mult în viață, în carieră, în business decât cei care au pornit de altundeva mai sus.

Se spune că voința și determinarea, reziliența, capacitatea de muncă și de a răzbate bat inteligența pe termen lung.

Cei care au reușit mai mult decât alții nu au fost neapărat mai inteligenți, ci pur și simplu au avut o determinare și o ambiție mult mai mari de a reuși, venite din „sărăcie”.

Totuși, viața ne aduce în față multe alte exemple la polul opus.

Răzvan Lucescu, fiul lui Mircea Lucescu, a răzbit – să câștigi campionatul în Grecia ca antrenor înseamnă mult – chiar dacă nu a pornit în viață „sărac”.

În procesele de recrutare, locul de unde vii, statutul social de la care pornești reprezintă de multe ori criterii de selecție, fiind preferați cei care vin de undeva dintr-o zonă mai săracă, pentru că se vor lupta să reușească mai mult decât alții.

Cineva care pornește direct din Capitală sau dintr-un oraș mai mare are unde să stea, are confortul familiei, are sistemul de relații propriu al familiei. Cineva care vine din provincie,
dintr-un oraș mai mic, trebuie să muncească înzecit, trebuie să facă mult mai multe lucruri, trebuie să-și pună mintea la contribuție mult mai mult pentru a nu eșua, pentru că în caz contrar nu are o plasă de siguranță, nu are pe ce să cadă.

La polul opus, de multe ori sistemul de relații la care are acces o familie poate susține pe cineva să ardă etapele, să ajungă mult mai sus, să aibă rezultate mult mai bune.

Este o luptă între „sărăcie” și „sistemul de relații” care poate să deschidă uși mult mai rapid.

Mircea Lucescu a reușit, în special în afara granițelor, acolo unde nu avem un istoric extraordinar, pentru că a îmbinat sărăcia cu voința, determinarea și cu abilitatea de a-și crea de relații care, la un anumit moment, te ajută și te susțin mult mai mult decât am putea crede.

Lumea corporatistă este un amestec între rezultate dar și relații, networking, ipocrizie, capacitatea de a deschide uși care să te susțină în carieră.

„Sărăcia” te ajută la începuturile carierei, îți creează determinarea și voința, dar cred că la un anumit moment, când trebuie să treci spre pozițiile superioare, ai nevoie de alte calități, de alte abilități, de capacitatea de a-ți face relații care să te ajute să deschizi uși.

„Sărăcia” este bună când ești pe cont propriu, la început, când trebuie să răzbați de unul singur, dar odată ce ai ajuns la o masă, într-o încăpere, trebuie să dezvolți alte calități. Sărăcia nu mai este de ajuns. 

(cristian.hostiuc@zf.ro)