Home Actualitate Transportatorul național de gaze natural...
Actualitate

Transportatorul național de gaze naturale Transgaz a obținut în primele nouă luni un profit net de 273 mil. lei, de peste două ori mai mare față de perioada similară a anului trecut, la venituri de 1,1 mld. lei, în creștere cu 16%. Acțiunile cresc cu 3% la BVB

Transportatorul național de gaze naturale Transgaz (simbol bursier TGN) a obținut în primele nouă luni din 2022 un profit net de 273 milioane lei, de peste două ori mai mare față de nivelul de 112 milioane lei din perioada similară…

Transportatorul național de gaze naturale Transgaz (simbol bursier TGN) a obținut în primele nouă luni din 2022 un profit net de 273 milioane lei, de peste două ori mai mare față de nivelul de 112 milioane lei din perioada similară a anului trecut, la venituri de 1,1 miliarde lei, în creștere cu 16%, potrivit raportului financiar publicat luni la BVB.

Cea mai mare parte din venituri provine din activitatea de transport intern, respectiv 955 milioane lei, în urcare cu 17%, în timp ce transportul internațional de gaze și activitățile asimilate au generat 50 de milioane lei, în scădere cu 18%.

La începutul ședinței de tranzacționare de luni, acțiunile TGN se apreciau cu 2,75%, pe fondul unor tranzacții de 90.000 de lei.

Potrivit raportului financiar, profitul net a crescut ca urmare a încasării veniturilor din prima de licitație pentru rezervările de capacitate desfășurate pe punctele de interconectare și a veniturilor financiare mai mari în principal pe seama înregistrării actualizării creanței imobilizate privind Acordul de concesiune cu rata inflatiei pentru primele 9 luni ale anului 2022 (13,06%).

În același timp, veniturile au fost influențate negativ de reducerea cantității de gaze transportate cu 8%, cu un impact negativ de 13 milioane lei.

Tariful de transport volumetric a fost în primele nouă luni din 2022 mai mic cu 0,35 lei/MWh, cu o influență negativă de 35 milioane lei.

La nivel consolidat, grupul Transgaz a raportat un profit net de 266 milioane lei, în creștere cu 152%, și venituri de 1,1 miliarde lei. Cifrele includ și rezultatele Eurotrangaz, societate din Republica Moldova deținută de Transgaz, și ale Vestmoldtransgaz, tot din Republica Moldova, controlată de transportatorul român de gaze.

Anul acesta, acțiunile TGN s-au apreciat cu 3% pe un rulaj de 92 de milioane de lei.

Capitalizarea societăți controlate în proporție de 58,5% de statul român prin Secretariatul General al Guvernului este de 2,7 miliarde de lei, arată datele BVB.



 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună