Home Industrie Transformare prin inovare
Industrie

Transformare prin inovare

Digitalizarea remodelează activitatea din fiecare sector al economiei, atât la nivel local, cât și la nivel global, pe măsură ce jucătorii din diferite domenii adoptă și integrează cele mai noi tehnologii. În acest context, compania Leviatan Design a decis să…

Transformare prin inovare
Transformare prin inovare · Foto: Business Magazin

Digitalizarea remodelează activitatea din fiecare sector al economiei, atât la nivel local, cât și la nivel global, pe măsură ce jucătorii din diferite domenii adoptă și integrează cele mai noi tehnologii. În acest context, compania Leviatan Design a decis să investească semnificativ în ultimii ani pentru a implementa în activitatea din sectorul construcțiilor inovații precum automatizări de procese, tehnologie mobilă de comunicare și procesare a datelor, dar și echipamente de ultimă generație precum scannere 3D, drone sau Microsoft HoloLens.

În domeniul construcțiilor tehnologiile au pătruns destul de greu și poate mult mai târziu decât în celelalte. Chiar dacă digitalizarea în acest sector economic a avut un ritm mult mai lent față de alte industrii – dată fiind inerția destul de mare, dar și complexitatea ridicată a operațiunilor din domeniu – dezvoltarea accelerată a aplicațiilor informatice reprezintă cu siguranță principala sursă de suport în abordarea și transformarea procesului de proiectare și de execuție în domeniul construcțiilor”, a explicat Maria Vasi, coordonator birou structuri în cadrul Leviatan Design, în timpul videoconferinței „Cele mai inovatoare companii din România 2021 – Cum accelerăm inovarea în România?”, organizată în parteneriat cu BAT și Leviatan Design.

Compania Leviatan Design este un furnizor de soluții integrate de inginerie civilă și construcții de la concept până la realizare. Aceasta este una dintre primele companii din domeniu care a spus un „da” răspicat progresului tehnologic și care a început să implementeze cele mai noi inovații în propriile procese. „În ultimii trei ani am implementat tehnologii de ultimă generație care au implicat alocare de resurse financiare undeva între 500.000 și 1 milion de euro, reprezentând tehnologie, software, dar și partea de training. Investiția în tehnologie și în instrumente de automatizare reprezintă una dintre prioritățile noastre”. Astfel, compania a digitalizat toate procesele de proiectare și a implementat platforme și soluții care au eficientizat atât procesul de proiectare, cât și urmărirea lucrărilor.

Printre acestea se numără automatizările de procese, big data, tehnologia mobilă de comunicare și procesare a datelor, dar și echipamente precum HoloLens sau scannere 3D.

„Adaptarea la noua paradigmă tehnologică a fost posibilă prin ghidarea activității noastre în funcție de noile instrumente IT și de adoptarea conceptelor metodologiei de lucru BIM (Building Information Modeling) – care reprezintă un mod colaborativ de lucru în baza căruia ne-am pus și noi crearea tuturor pașilor de lucru în procesul de proiectare și de urmărire a lucrărilor”. Concret, Leviatan Design utilizează un mediu comun de date pentru partajarea și stocarea informațiilor de care au nevoie toți membrii echipei în orice moment. Totodată, cu ajutorul acestui mediu comun de date compania partajează documentele legate de procesele de proiectare. „Această modalitate de lucru integrată și digitală pe care o avem deja implementată de mai mulți ani a devenit foarte utilă și extrem de apreciată de către toți specialiștii noștri pe perioada lockdownului, dar și ulterior. Această validare a modalității de lucru, dar și evoluția percepției generale asupra digitalizării în compania noastră au permis chiar și la nivel de management al schimbării o acceptare mult mai mare din partea colegilor”.

Cu tehnologia în teren

Concepte precum realitate virtuală, realitate augmentată sau realitate mixtă își fac loc din ce în ce mai mult în viața cotidiană a businessului, iar Leviatan Design folosește conceptul de realitate mixtă în mod integrat cu mediul de lucru colaborativ. „Ce reprezintă în practică? Se încarcă modelul 3D în software-ul echipamentului HoloLens, utilizatorul își pune pe cap casca cu ochelarii, iar pe lentilele ochelarilor sunt proiectate hologramele modelului 3D. În funcție de specialitate și de locul în care sunt utilizați ochelarii – pot fi utilizați atât în biroul de proiectare pentru coordonare, dar și pe situl lucrării în șantier – se pot vedea detaliile proiectului, arhitectură, structură, compartimentări, design”.

Prin urmare, beneficiarul poate avea o viziune mult mai clară asupra modului în care va arăta proiectul la finalizare și poate veni cu feedback către echipele de proiectare încă din etapele incipiente ale proiectului. Mentalitatea de inovație a dat roade în cadrul companiei, spune Maria Vasi, întrucât Leviatan Design a resimțit o evoluție puternică într-un timp scurt în urma adoptării celor mai sofisticate tehnologii din domeniu. „Acest lucru a contribuit la setarea unei noi viziuni la nivelul companiei, și anume am demarat un proiect intern de R&D cu o echipă de programatori în vederea stabilirii unui nivel îmbunătățit, customizat, dedicat nevoilor noastre pentru automatizare și interconectarea datelor în vederea recentrării efortului de proiectare de pe proces pe creativitate. În acest moment în activitatea de proiectare se consumă mult timp pentru modelare, concept, pentru toate informațiile necesare proiectării și realizării produsului cerut de beneficiar, și acest timp îndelungat scurtează automat procesul de creație”.

O altă tehnologie adoptată de Leviatan Design este scanarea laser 3D, care vine în ajutorul oricărui inginer, arhitect sau specialist implicat, în contextul în care se pot scana miliarde de puncte ale terenului, ale mediului de construcție sau ale oricărui element. Toate acestea generează o suprafață virtuală care poate fi importată în programele de proiectare BIM. Astfel, se obține o imagine exactă a întregului ansamblu, iar procesul se eficientizează. „Care este scopul implementării tuturor acestor tehnologii? Prin implementarea modului colaborativ de lucru, a tehnologiilor de realitate mixtă și a celor de scanare 3D, punem bazele integrării conceptului de «digital twin» în cadrul procesului de proiectare. Acesta va constitui proiectul așa cum a fost executat, să poată fi pus la dispoziția beneficiarului pentru a folosi la capacitate maximă software-urile de facility management.

Astfel, prin integrarea modelului 3D din teren cu modelul 3D proiectat completăm această dimensiune digital twin a standardului BIM”. Pentru context, conceptul de digital twin reprezintă un model virtual al unui proces, produs sau serviciu, care poate implica senzori ce furnizează date în timp real și poate integra elemente precum IoT, inteligență artificială și analiză software. Datele colectate contribuie la crearea modelului virtual și ajută la vizualizarea produsului final. „La ce ne ajută crearea acestei dimensiuni de digital twin? Ajută la reducerea costurilor de exploatare și a consumului de energie, aspecte care vor constitui în mod uzual aproximativ 90% din costul total al clădirilor, atât în faza de investiție, cât și în faza de exploatare, conform estimărilor actuale. (…) Vizăm atingerea obiectivului de a livra clădiri și proiecte inteligente și inteligent proiectate, care să respecte standardele actuale de susenabilitate și viitoarele standarde referitoare la clădiri cu o amprentă de carbon neutră”.

Procesul de inovare

 Maria Vasi a contribuit și la dezbaterea din cadrul videoconferinței, unde s-a discutat despre poziția României de „inovator emergent” în cadrul European Innovation Scoreboard 2021, tabloul de bord al inovării în UE. Ea consideră că această poziție este legată și de natura procesului de inovare, care este unul îndelungat. „Procesul inovativ pentru a fi implementat în cadrul unei companii implică și necesită foarte mult timp, investiții majore, alocări suplimentare de resurse și timp, iar drumul de la idee la punerea în practică nu se întâmplă de pe o zi pe alta, nu se întâmplă automat, și acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care ritmul de inovare în domeniul construcțiilor este unul lent.

Chiar și pentru optimizarea unui flux de lucru simplu este un proces îndelungat până ca acesta să ajungă să aducă plus valoare, însă pentru noi ca și companie din domeniul construcțiilor acest proces a devenit aproape indispensabil, pe de o parte datorită provocărilor ridicate de pandemie și pe de altă parte datorită faptului că digitalizarea reprezintă viitorul și nu ne putem digitaliza fără a realiza procesul de inovație”.

O altă temă importantă în ceea ce privește inovația și mecanismele inovării ține de adopție, în contextul în care oamenii sunt cei care trebuie să fie deschiși către utilizarea celor mai noi tehnologii. „Pe toată perioada de implementare a acestor tehnologii am constatat că majoritatea specialiștilor sunt deschiși la adoptarea de noi tehnologii atunci când văd avantajele, dacă ușurează anumite etape din proces, dacă automatizează anumite etape.

Astfel, noi am pus bazele unui proces foarte bine pus la punct de analizare a ideilor, de studiere a celor mai bune tehnologii, de verificare a pașilor de implementare, de stabilire a acestora în acord cu nevoile firmei și cu rezultatele pe care le dorim”. Totodată, Leviatan Design a implementat în procesul de lucru o secțiune de „lecții învățat”, ceea ce înseamnă că la finalul fiecărui proiect specialiștii care au participat sunt încurajați să identifice problemele care au apărut, să propună și să vină cu soluții de îmbunătățire, astfel încât procesul este îmbunătățit continuu, iar specialiștii sunt încurajați să identifice ce mai poate fi automatizat în activitatea companiei.

În ceea ce privește modul în care poate fi încurajată inovarea în sectorul construcțiilor, Maria Vasi a recomandat constituirea unor grupuri de lucru care să aducă la aceeași masă toate părțile implicate, de la sectorul public, până la sectorul privat și cel academic. „Putem recomanda constituirea de grupuri de lucru din care să facă parte atât companiile cu experiență practică de lucru, companiile emergente din tehnologie, cât și reprezentanții industriilor care au rol operațional în domeniul construcțiilor. Totodată, ar fi foarte important ca în aceste grupuri de lucru să participe și decidenții din instituțiile cu rol de reglementare și reprezentanții universităților de profil. Aceste grupuri ar putea să stabilească proiecte-pilot cu obiective clare, care apoi să fie testate localizat, iar concluziile și lecțiile învățate din aceste proiecte pot aduce o ameliorare și o implementare mult mai rapidă a digitalizării în construcții.”

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună