Trăiască 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii! În urmă cu 34 de ani, în 1989, muncitorii stăteau la coadă pentru zahăr, ulei, carne, făină. Acum, corporatiștii stau la coadă la înghețată, la Velocità, pe Calea Victoriei. Dacă PSD le mărește impozitele pentru că au salarii mari, va fi revoltă

Duminică după-amiază, 30 aprilie 2023. Calea Victoriei din București, care este închisă în weekend, era arhi-arhiplină. Nu știu dacă am văzut vreodată atât de mulți oameni pe Calea Victoriei, mai ales că este weekend prelungit cu ocazia zilei libere de astăzi, luni, 1 mai, iar oamenii pleacă din București.

Peste tot era coadă, la gelaterii, la cafenele, la pizzerii, la cofetării și chiar la celebrele merdenele de la Nea Mihai, din piața Amzei (pentru cei care nu știu, sunt cele mai bune merdenele din București) trebuia să stai la coadă cel puțin 15 minute.

La Velocità, un icon pe Calea Victoriei, stăteai la coadă 30 de minute pentru a lua o înghețată care nu-i ieftină deloc.

Calea Victoriei era extrem de vie, colorată, cool, cu cele mai noi tendințe din modă, tinerii își plimbau cu mândrie copiii, iar părinții și bunicii le țineau trena.

Ce paradox: acum 34 de ani, în 1989, acești părinți și bunici, care erau muncitori în fabricile comuniste, stăteau la coadă pentru zahăr, ulei, făină, carne, ca să nu mai vorbim că pâinea era pe cartelă.

Acum, copiii și nepoții lor, corporatiști, stau 30 de minute la coadă la Velocità sau la celelalte gelaterii pentru o înghețată.

Ziua de 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, are semnificații diferite.

Bunicii și părinții trebuiau să iasă, aduși cu arcanul, la celebra defilare prin fața liderilor Partidului Comunist, iar acum copiii și nepoții defilează de plăcere pe Calea Victoriei, prin fața privirilor tuturor, ca să vadă cine mai trece și cu ce este îmbrăcat.

Cei care se plimbau în weekend pe Calea Victoriei sau cei care au fost weekendul trecut pe Kiseleff la Street Food, au rămas și își doresc să rămână în România în continuare, chiar dacă jumătate din generația Z crede că în viitorul apropiat ar trebui să părăsească țara pentru o viață mai bună.

Foarte mulți dintre corporatiștii din București, dar și cei din celelalte orașe mari, realizează că ce au obținut aici este într-un fel sau altul la fel ca în afară: joburile din multinaționale sunt la fel ca în afară, lucrează în clădiri de birouri la fel cum sunt cele de la Londra, Viena, Paris, New York, mâncarea este la fel, iar salariile, chiar dacă sunt mai mici ca în afară, au o putere de cumpărare poate mai mare aici, în România, decât în Occident. Să vedeți cum se va ridica Iașiul!

În ultimii 20 de ani, România a înregistrat cea mai mare rată de creștere economică din Europa, iar în ultimul deceniu creșterea economică și creșterea puterii de cumpărare a fost și mai mare (salariile s-au dublat și chiar triplat în valoare nominală, iar prin stabilitatea cursului valutar leu/euro au înregistrat o creștere în euro susținută).

Fiecare dintre cei care stau la coadă la Velocità sau la o altă gelaterie, muncește din greu pentru banii lui, stă cu orele la muncă, încearcă să demonstreze că este mai bun decât omologul lui din afară, se încăpățânează să creadă că în România poți să trăiești rezonabil de bine, așa cum cred expații care vin aici și nu mai pleacă.

Fără să aibă în fața ochilor anumite date economice ale viitorului, acești corporatiști, acești foarte mici, mici, mijlocii antreprenori și liber profesioniști simt că această țară are o șansă, mai ales după ce au văzut că nu suntem în urmă față de celelate țări.

Problema corporatiștilor este statul, guvernul, partidele, oamenii care administrează instituțiile de stat care nu fac nimic, care lucrează împotriva lor și a acestei țări.

Problema banilor într-un fel sau altul s-a mai diluat, salariile corporatiștilor au crescut, dar când te uiți în jur la tot ceea ce ține de stat – infrastructura medicală, infrastructura educațională, infrastructura publică -, toți spun că este un dezastru, că nu mișcă nimic, că suntem o cauză pierdută. În fiecare zi apare un caz de corupție la stat, iar banii ceruți și dați ca mită nu sunt puțini, ci chiar foarte mulți.

Când companiile, atât multinaționale cât și firmele românești, caută cu disperare oameni, multe firme fiind nevoite să lucreze cu asiatici, pentru un job la stat, la o instituție publică, se dă în continuare șpagă.

Când trebuie să pleci din țară cu avionul, inevitabil te lovești și ești lovit în plin de prețurile produselor de la Otopeni și nu înțelegi de ce aceste prețuri sunt mai mari decât în afară. Noroc că acum am aflat de Dosarul Otopeni, unde cei de acolo umblau să dea șpagă 22 de milioane de euro pentru prelungirea contractelor de închiriere a magazinelor din Otopeni. Iar această șpagă (care pentru foarte mulți este foarte mare – 22 de milioane de euro pentru 10 ani -, dar în realitate este mică pentru businessul de acolo, de 80-90 de milioane de euro pe an) se recuperează imediat prin prețurile produselor și serviciilor din Otopeni, pe care le plătim cu toții.  

Bugetul de stat are an de an bani mai mulți, dar acest lucru se vede prea puțin, mult prea puțin: în sănătate este un dezastru, cel puțin ca percepție, spitalele sunt murdare și cad peste tine, mai ales cele din orașele mijlocii și mici, clădirile instituțiilor de stat sunt un dezastru, când te duci la ghișeele instituțiilor de stat funcționarii sunt înghesuiți ca într-o închisoare etc.. Acum, la școală, problema părinților nu este legată de note sau educație, pentru că este deja o cauză pierdută, ci de intrarea drogurilor în școli și de faptul că poliția, autoritățile statului, nu fac nimic. Certitudinea părinților este că aceste droguri ajung în școli, pe străzi, cu ajutorul poliției, cu ajutorul serviciilor secrete, care îi acoperă pe traficanți, așa cum văd în filmele americane.

Dincolo de asta, toți își pun problema, cel puțin la nivel de discuție de cafenea, unde se duc banii din taxe și impozite pe care ei îi plătesc din munca lor (45% din salariul brut se duce la stat, iar pentru cei care au afaceri, sunt taxele pe companii, care nu se opresc niciodată).

Ce face statul cu acești bani, unde se duc ei?, este întrebarea tuturor.  

Acum, piața este stresată de posibilitatea majorării taxelor și impozitelor pentru că bugetul nu are bani suficienți. De unde a venit acest lucru?

Iar lumea este furioasă, o furie din aceasta ascunsă, când îl aud pe Ciolacu de la PSD că cei care câștigă mai mult decât președintele României trebuie să plătească un impozit mai mare. Dar de ce să facă acest lucru? Adică, cu cât muncești mai mult, facturezi mai multe ore – de IT, de consultanță, de avocatură etc. -, vei plăti un impozit mai mare?

Acești corporatiști încearcă să spună în fiecare zi că nu au făcut o greșeală că au rămas în țară, că vor să-și crească copiii în această țară, iar cei de la PSD, înfrățiți cu cei ce la PNL, vor să vină cu taxe și impozite mai mari, din care să fure și mai mult, că doar vin alegerile.  

Poate Ciolacu, Ciucă și alți lideri ai celor două partide care formează guvernul ar trebui să stea la coadă la Velocità, să audă ce vorbesc oamenii.

La un moment dat, USR era o speranță pentru ei și de aceea i-au votat. Cei de la USR au ajuns o dezamăgire, nimic nu se mai aude de ei, iar PSD și PNL fură ca-n codru și vor să pună taxe și impozite mai mari. Despre Iohannis nu au ce să zică, pentru că președintele nu este prezent în spațiul public, deci nici nu-l simt în viața lor.

Așa că, dacă PSD și PNL le măresc taxele și impozitele, s-ar putea ca votul lor de la anul să se îndrepte către AUR, ca o reacție negativă la adresa celor care sunt acum la putere. Așa s-a întâmplat în 2000, când mulți tineri, proaspăt angajați în multinaționalele care veneau în România, au votat cu Vadim doar ca să nu voteze cu Iliescu, care era votat de bunici și părinți, apoi au votat cu Băsescu, care le promitea că îi va trage pe PDSR-iști în țeapă în Piața Victoriei, iar apoi au votat cu USR, care era ceva nou și vorbea pe limba lor.

Să vedem cu vine vor vota la anul.

Până una alta, trăiască ziua de 1 Mai corporatist, Ziua Internațională a Oamenilor Muncii.