Traian Băsescu: Obligați-i pe noii aleși să-și respecte promisiunile electorale
Președintele României, Traian Băsescu, a transmis un mesaj public cu ocazia alegerilor locale din data de 10 iunie, în care afirmă următoarele:
“Duminică au loc alegeri locale. Fac apel către toate instituțiile statului legal implicate în procesul electoral să asigure desfășurarea corectă, în condiții de legalitate și transparență, a procesului electoral.
Îi îndemn, totodată, pe toți românii cu drept de vot să participe la alegerile locale, astfel încât rezultatul acestui scrutin să legitimeze noii aleși și să-i oblige să respecte promisiunile electorale.
Solicit formațiunilor politice participante la alegeri să respecte regulile în timpul alegerilor locale, să asigure prezența reprezentanților în secțiile de vot și să asigure desfășurarea corectă a procesului electoral și a procesului de numărare a voturilor.”