Traian Băsescu, despre un ministru PSD: „Este unul dintre clovnii profesioniști ai Guvernului”
Fostul președinte Traian Băsescu nu este tocmai încântat de componența Guvernului Dăncilă. Senatorul PMP s-a referit, de data aceasta, la Ministrul Agriculturii, Petre Daea, despre care a spus că este un clovn.
“E unul din clovnii profesioniști ai Guvernului. Vorbesc de Daea cu oaia, care acum e cu viermii de mătase”, a spus Băsescu, la RTV.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, este cunoscut pentru declarațiile sale mai puțin obișnuite, precum cele legate de oaie. „Oaia este o statuie vie. Aceasta este doar o definiție. Argumentele se găsesc în străfundul analizei pentru fiecare și pentru orice loc. Uitați-vă dumneavoastră astăzi în orice parte a țării cât de frumos este acest animal pe pășunile verzi ale țării românești. Frunza o are toată lumea, dar oile ca în România nu. Lângă oaie găsești o frunză, lângă frunză nu poți să găsești o oaie”, a declarat Daea, în septembrie 2017, în timp ce se afla la Festivalul Vinului de la Valea Călugărească.
Cititi mai mutlte pe www.gandul.info