Tot ce trebuie să știe contribuabilii: ANAF a publicat un ghid pentru contribuabilii persoane fizice care realizează venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent pe site-ul instituției “Ghidul fiscal al contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură ” care aduce clarificări legate de obligațiile fiscale pentru persoanele care obțin venituri…
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent pe site-ul instituției “Ghidul fiscal al contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură ” care aduce clarificări legate de obligațiile fiscale pentru persoanele care obțin venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură.
Conform ghidului, veniturile obținute de persoanele fizice din activități agricole, silvicultură și piscicultură sunt definite astfel:
Veniturile din activități agricole sunt venituri obținute din desfășurarea, în mod individual sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică a următoarelor activități:
• cultivarea produselor agricole vegetale, precum și prelucrarea, procesarea și valorificarea lor în stare naturală;
• exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi și altele asemenea;
• creșterea și exploatarea animalelor deținute cu orice titlu, inclusiv cele luate în arendă, precum și valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.
Veniturile din silvicultură și piscicultură sunt veniturile obținute din recoltarea și valorificarea produselor specifice fondului forestier național, respectiv a produselor lemnoase și nelemnoase, precum și cele obținute din exploatarea amenajărilor piscicole.
Venitul din activități agricole este stabilit pe baza normelor de venit: Contribuabilii care obțin venituri determinate pe baza normei anuale de venit nu au obligații de completare a Registrului de evidență fiscală și de conducere a evidenței contabil, conform ghidului.
Venitul din activități agricole este stabilit pe baza normelor de venit: Contribuabilii care obțin venituri determinate pe baza normei anuale de venit nu au obligații de completare a Registrului de evidență fiscală și de conducere a evidenței contabile, mai scrie în ghid.
Impozitul pe venitul din activități agricole se calculează de către contribuabil prin aplicarea unei cote de 10% asupra venitului anual din activități agricole stabilit pe baza normei anuale de venit, impozitul fiind final.
Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
Puteți consulta materialul informativ integral al ANAF AICI