Top 100 cei mai admirați CEO: Jaak Mikkel, director general la Coca-Cola HBC România
Jaak Mikkel este, de mai bine bine de doi ani, director general al Coca-Cola HBC România, cel mai mare îmbuteliator de băuturi răcoritoare de pe piața locală.
Anul trecut, compania a raportat o cifră de afaceri de peste 2,1 miliarde de lei (cca 472 de milioane de euro), în creștere cu 16% față de anul precedent, marcând astfel cel mai bun an din istoria de 25 de ani a companiei pe plan local (rezultatul de anul trecut întrece chiar și cifrele raportate de companie la nivelul anului 2008, când Coca‑Cola HBC a depășit pentru prima dată în România pragul afacerilor de 2 miliarde de lei).
Anterior venirii sale la conducerea companiei din România, Jaak Mikkel a fost director general al companiei Pivara Skopje AD din Macedonia – un joint venture între Coca-Cola HBC Macedonia și Heineken. Mikkel și-a început cariera în cadrul Coca-Cola HBC în anul 2008, ca director de vânzări pentru țările baltice. În 2012, Jaak a fost promovat în funcția de director general al Coca-Cola HBC Macedonia și, împreună cu echipa sa, a generat cea mai mare creștere înregistrată vreodată din punctul de vedere al volumului, și al cotei de piață, atât pe segmentul de băuturi carbogazoase, cât și pe cel de bere.
De asemenea, în 2013 Coca‑Cola HBC Macedonia a generat cel mai mare profit din istoria sa, fapt ce a dus, de asemenea, la creșterea indicilor de valoare și a gradului de implicare a angajaților. Înainte de a se alătura echipei Coca-Cola HBC, Jaak Mikkel a lucrat timp de 10 ani în cadrul companiei Shell, unde a deținut diverse poziții de conducere, fiind responsabil de activitatea companiei în mai multe țări europene.