Top 100 cei mai admirați CEO: Fady Chreih, CEO la Regina Maria
De profesie bancher, Fady Chreih a decis să facă trecerea spre domeniul actual în urmă cu șase ani, simțind provocările și efervescența unei astfel de afaceri.
El conduce astăzi cel de-al doilea jucător din piața de servicii medicale private din România. Regina Maria a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 290 de milioane de lei, cu 15% mai mult decât în 2014, și are circa 3.000 de angajați.
Prima sa slujbă a fost la Banca Transilvania, unde a debutat în divizia dedicată întreprinderilor mici și mijlocii; ulterior, a devenit director pe București, manager regional și director adjunct al diviziei IMM la nivel național. Legătura cu domeniul sanitar a venit prin crearea de produse bancare pentru medici, care s-au dovedit a fi de un real succes.
A fost invitat în repetate rânduri la discuții cu cei de la Advent International, fondul care a cumpărat 80% din acțiunile afacerii, iar întrevederea l-a convins să schimbe domeniul. „Acea întâlnire de un sfert de oră s-a transformat într-una de trei ore și am simțit din nou efervescența care era în banking în 2006-2007”, declara Chreih.
În 2015, fondul de investiții MEP Capital Investment, care a preluat rețeaua de clinici și spitale Regina Maria, i-a propus lui Fady Chreih să rămână încă patru ani în funcția de director general al companiei.