Toamna, numărăm bobocii și ascultăm sonate melancolice

Iubitorii lui Bergman știu probabil despre ce vorbesc, însă cei ce nu-l cunosc, au toate motivele să-i caute opera cinematografică și să o devoreze cap-coadă, în limitele posibilului, în vastul univers digitalizat al filmelor online. de aceea și recomand  „Sonată de toamnă”, o dramă psihologică, ce aduce în prim plan relații interumane des întâlnite în spectacolul vieții.

Era prima vineri de septembrie, știți că deja temperaturile au scăzut brusc încă de pe 1 ale lunii, și mă simțeam deja obosită și încărcată după doar câteva zile de toamnă. Ca de obicei, dimineața la cafea, am „frunzărit” puțin calendarele online ale teatrelor și teatrelor lirice (operă, operetă). Mi-a sărit în ochi o frunză mare, ruginită, aruncată pe alb-negrul unei claviaturi de pian și numele unei piese ce îmi părea familiară: „SONATĂ DE TOAMNĂ”. Am aflat de curând, stând de vorbă cu regizorul, că acel vizual este doar un afiș provizoriu pentru spectacol, iar eu m-am trezit cumpărând bilet la avanpremieră.

Spectacolul se joacă la Teatrul NOTTARA (Bd. Magheru, nr. 20, București) și este o punere în scenă de către tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu a unei piese ce poartă semnătura lui Ingmar Bergman. Sunt foarte familiarizată cu filmografia cineastului suedez și mă declar fan a filmelor lui care au devenit între timp parte din cinemateca de artă. Iar în ceea ce privește abordările regizorale ale lui Alexandru, tocmai ce văzusem recent două piese montate de el: „Cui i-e frică de Virginia Wolf” la Teatrul Odeon și „Ea și numai ea” la Teatrul Act. Mi s-a părut o combinație bună, dublată de debutul toamnei care chiar și-a arătat fața din prima zi. Și cum am zis și o să mă tot repet, odihna la final de program sau in weekend, pe canapelele de catifea dintr-un teatru, nu poate fi înlocuită de nimic altceva, uneori.

Recunosc că am mers cu așteptări mari la spectacol și nimic din cele aproape două ore petrecute în sală nu m-a făcut să regret alegerea făcută. Este și motivul pentru care recomand această piesă, atât de proaspătă în peisajul teatral și montată pentru prima dată pe o scenă de teatru în România. Iubitorii lui Bergman știu probabil despre ce vorbesc, însă cei ce nu-l cunosc, au toate motivele să-i caute opera cinematografică și să o devoreze cap-coadă, în limitele posibilului, în vastul univers digitalizat al filmelor online. La cinematecă sau în cadrul festivalurilor de profil.

Așadar, o dramă psihologică, ce aduce în prim plan relații interumane distorsionate de tulburări de personalitate ale personajelor în cauză. În cazul de față, este vorba de relația tulburător de contorsionată dintre o mamă și fiicele ei. Dincolo de dialoguri și de scenografia minimalistă, statică, de un bun-gust delicios, semnată de Ștefan Caragiu, jocul actorilor este CHEIA spectacolului. Din jocul lor superb se deduc și conturează tulburările de personalitate ale personajelor.

Charlotte, interpretată impecabil de doamna Victoria Cociaș, este o pianistă aflată spre final de carieră. Cele 2 fiice: Eva – interpretată de Laura Vasiliu, în care efectiv simți cum mocnește o tensiune de emoții ce stau pe punctul de a exploda dintr-o clipă în alta – este fiica cea mare și o modestă soție de pastor, retrasă într-un orășel izolat, ce are grijă și de sora ei mai mică, Helena, interpretată doar prin mimică și gângurit de Sorina Ștefănescu. În rolul pastorului Viktor, copleșit de o dramă personală și zdruncinat în credința lui, îl găsim destul de neașteptat pe Dan Bordeianu, cunoscut mai degrabă pentru rolurile din producțiile TV. Aici, în „Sonată de Toamnă” pare totuși a fi singurul personaj echilibrat, ce încearcă să domolească prin calmitatea sa tumultul emoțional al personajelor feminine, ce roiesc vijelios între timpul trecut și prezent, între așteptări și realitate, între proiecții și sine adevărat. Regizorul mi-a mărturisit că înainte de a monta spectacolul, s-a consultat cu un specialist in psihoterapie, pentru a înțelege cât mai bine profilul personajelor lui Bergman, mai ales că vorbim de două tulburări de personalitate foarte absconse, subtile în manifestarea lor în comunitate, dar care au un impact fix în relațiile cu persoanele apropiate din viața lor, familia și prietenii foarte apropiați.

Și dacă v-am stârnit deja curiozitatea, nu mai spun decât că e vorba despre relația dintre o mamă cu o personalitate narcisică (foarte des întâlnită în rândul artiștilor și managerilor de top, C-level) și fiicele sale, Eva cu tulburare de personalitate borderline și Helena, debilitată psihic și paralizată aproape complet. Ambele fiice poartă în tulburările lor povara și stigmatul abandonului maternal (atât fizic, cât și emoțional) din copilaria lor și perioada de glorie din cariera celebrei mame. Această povară le-a schilodit ca indivizi, le-a distrus viața și le-a întunecat existența încă din copilărie, bântuindu-le până târziu, la maturitate, când mare lucru nu prea a mai rămas de făcut…

Consider că e important să descoperim universuri noi ale personalităților umane, să punem lupa pe noi înșine, să știm cum să ne protejăm de personalități toxice, care ne distrug feng-shuiul, cum să ne protejăm copiii de propriile perioade tumultuoase din cariera noastră, cum să ne menținem în echilibru față de glam-ul efemer al celebrității, care ne poate deteriora relațiile cu prietenii cei mai apropiați și poate cel mai important, să știm să ne împăcăm cu trecutul, cu proprii părinți, cu traumele copilăriei, pentru a nu transmite mai departe, copiilor noștri, bagaje inutile și atât de împovărătoare. Și arta, prin teatru, în cazul de față, ne poate ajuta să facem asta. Mergeți cu sufletul și mintea deschise și aprofundați apoi temele, analizând propriile experiențe de viață.

Și dacă încă nu v-am convins, vă mai spun la final, că întreaga echipă artistică poartă niște costume spectaculoase, cu sens (atât ca abordare a texturilor, cât și a culorilor), gândite de Alexandra Mâzgăreanu. O rochie roșie, de seară, purtată de o eleganță magnifică la un moment dat de Victoria Cociaș te seduce de-a dreptul și îți fură mințile. Iar on top, pentru deliciul artistic, stă muzica lui Alexandru Suciu, care împletește atât de melancolic, romantic și tomnatic, bucăți din Chopin și Rachmaninov.

Vizionare plăcută și cu sens!

Spectacolul urmează să se joace pe 26 Septembrie, la Teatrul Nottara.

Cost bilete: 47,52 lei și 32,40 cele cu reducere.