Home Afaceri Tinerii români care vând brățări în 15 ț...
Afaceri

Tinerii români care vând brățări în 15 țări și câștigă un milion de euro

”Vânzarea de brățări pare o idee banală, dar o privire mai atentă asupra brățărilor nautice explică de ce produsele Constantin Nautics au succes“ - era începutul unui material publicat de Business Magazin în 2014. Cifra de afaceri era atunci de 15.000 de euro, iar vânzările aproape exclusiv online. Între timp, Constantin Nautics a ajuns la venituri de peste un milion de euro și vinde produsele în…

Tinerii români care vând brățări în 15 țări și câștigă un milion de euro
Tinerii români care vând brățări în 15 țări și câștigă un milion de euro · Foto: Business Magazin

Un business început cu aproximativ 20.000 de euro, mare parte din investiție fiind făcută în materie primă, în platforma magazinului online și în promovare, a ajuns în trei ani de zile la o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro. În 2014 Constantin Nautics a pornit la drum cu doi angajați, iar anul acesta a ajuns la 50. ”Doar în 2017 am dublat numărul celor care produc efectiv obiectele pe care le avem în portofoliu, ajungând la 25 de persoane care lucrează în atelier“, spune Cătălin Neacșu, directorul de dezvoltare al companiei. Ceilalți angajați asigură funcțiile de suport în companie, precum logistica, facturarea sau marketingul.

”Anul 2016 a fost unul bun, am reușit să creștem businessul cu peste 20%, atingând o cifră de afaceri de 1,1 milioane euro și un profit în jurul a 250.000 euro“, spune Cătălin Neacșu. El spune că cifrele din 2017 arată o creștere cu cel puțin 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. ”Așteptările noastre pentru acest an au fost, în primul rând, de a consolida afacerea și de a intra pe cel puțin trei piețe noi, pe lângă cele 15 țări în care eram prezenți în 2016. Am îndeplinit acest lucru, prin urmare până la sfârșitul anului brandul va fi prezent în patru țări noi – Statele Unite ale Americii, Franța, Belgia și Olanda. Avem discuții de parteneriate și în țări mai exotice precum Mauritius sau Africa de Sud și sperăm ca acestea să se concretizeze în parteneriate care vor expune un brand românesc pe cât mai multe continente.“ În momentul de față, produsele companiei ajung în țări din Europa, America de Nord, Orientul Mijlociu și în Australia.

Până la sfârșitul acestui an, compania va finaliza o investiție de aproximativ 1.000.000 euro într-un nou sediu în București, precum și într-un al doilea atelier de producție în Turnu Măgurele.

Un moment important în dezvoltarea companiei a fost parteneriatul cu Swarovski, prin care produsele Constantin Nautics au devenit parte a programului lor de Ingredient Branding (Crystals from Swarovski). ”Făcând parte din acest program, putem spune că am accesat o ligă superioară în care sunt prezente doar branduri de fashion de renume“, opinează Cătălin Neacșu.

În România, compania are puncte proprii de distribuție în Băneasa Shopping City, AFI Palace Cotroceni, Afi Ploiești și Vivo Constanța. Vânzările din București reprezintă aproximativ 40% din rulajele la nivel național, aici intrând atât cele online, cât și cele din magazinele fizice. ”În același timp suntem prezenți și în alte unități fizice și pe alte platforme de vânzare online și cred că încă mai este loc de a crește distribuția noastră“, afirmă Cătălin Neacșu. ”Dacă vorbim despre celelalte țări, unde funcționăm în regim de franciză, sau despre țările precum Germania și Italia în care parteneriatul a pornit încă din 2015, suntem prezenți atât prin intermediul magazinelor proprii online, dar și în cele mai importante magazine fizice unde am putut ajunge.“ În țările în care brandul este prezent de mai puțin timp, spune el, principalul canal de vânzare este cel online. ”Încercăm să participăm la cât mai multe evenimente care au legătura cu tematica nautică, cum ar fi saloanele nautice importante din regiune și din lume, regate interne și internaționale, competiții și concursuri nautice“, spune directorul de dezvoltare al companiei. Nu se rezumă însă la evenimentele de profil, participând la festivaluri de muzică precum Untold, NeverSea sau Electric Castle, precum și la evenimente și saloane auto. În concluzie, vânzările offline și cele online generează fiecare 50% din vânzările Constantin Nautics, cu mici diferențe în anumite perioade ale anului, dar fără a schimba semnificativ aceste ponderi.

Cum se explică, însă, ritmul de creștere de care se bucură compania? ”În primul rând, aproape fiecare produs poate fi considerat unicat, chiar dacă la prima vedere nu s-ar sesiza unele diferențe“, spune Cătălin Neacșu. ”Fiecare brățară, breloc sau pandantiv este 100% confecționat manual, iar fiecare angajat din atelier are stilul său de a crea; e un lucru care se poate observa de la un produs la altul. În funcție de caracteristicile produsului se face necesarul de materiale, urmând ca fiecare articol să fie produs după un șablon de mărime și model, complexitatea variind în funcție de numărul de culori și grosimea firelor care alcătuiesc produsul. La final, produsul e supus și unui control de calitate, astfel încât să îndeplinească toate așteptările consumatorilor noștri.“

Brățările din frânghii și parâme nautice au cea mai mare pondere a vânzărilor și a portofoliului, spune Neacșu, amintind însă că în ofertă au apărut și alte categorii de produse, cum ar fi pandantive, tricouri și alte accesorii cu tematică nautică – binocluri, busole și chiar machete de vase cu pânză. Anul acesta, compania a lansat și prima colecție de cămăși Constantin Nautics. ”În viitor dorim să ne dezvoltăm în continuare într-un ritm sănătos, menținându-ne trendul crescător, intrarea unor noi categorii de produse, dezvoltarea actualului portofoliu de brățări, accesarea de noi piețe internaționale și consolidarea celei de aici“, încheie Cătălin Neacșu.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună