Home Actualitate „Tinerii preferă să muncească de acasă?...
Actualitate

„Tinerii preferă să muncească de acasă? Ghinion!” Dacă vrei un job, va trebui să vii la muncă, pentru că firmele au de unde alege

Ani la rând, piața muncii a fost de partea candidaților. Companiile se luptau pentru oameni, acceptau munca de oriunde și ofereau tot mai multă flexibilitate pentru a atrage talente. Astăzi însă, raportul de forțe începe să se schimbe. Angajările au…

„Tinerii preferă să muncească de acasă? Ghinion!” Dacă vrei un job, va trebui să vii la muncă, pentru că firmele au de unde alege
„Tinerii preferă să muncească de acasă? Ghinion!” Dacă vrei un job, va trebui să vii la muncă, pentru că firmele au de unde alege · Foto: Business Magazin

Ani la rând, piața muncii a fost de partea candidaților. Companiile se luptau pentru oameni, acceptau munca de oriunde și ofereau tot mai multă flexibilitate pentru a atrage talente. Astăzi însă, raportul de forțe începe să se schimbe. Angajările au încetinit, numărul aplicanților a crescut, iar angajatorii au din nou mai mult spațiu de manevră. În acest nou context al muncii, mesajul pentru tinerii care își doresc exclusiv muncă de acasă este unul cât se poate de direct: companiile nu mai sunt dispuse să facă aceleași compromisuri ca în urmă cu câțiva ani.

„Apropo de faptul că tinerii preferă să muncească de acasă: ghinion. Va trebui să vii la muncă dacă îți dorești acel job, pentru că firmele au de unde alege. Și chiar dacă vii la muncă, nu mai este suficient să pleci acasă și să te relaxezi. Lucrurile evoluează, firmele se schimbă, au probleme și trebuie să își ajusteze personalul. Te poți trezi după 15 ani într-un loc de muncă că ți se spune: «Ne pare rău, nu mai avem nevoie de tine»”, a declarat Călin Fusu, fondator și CEO al bestjobs, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Declarația surprinde una dintre cele mai importante schimbări din piața muncii: sfârșitul perioadei în care simpla prezență pe piață era suficientă pentru a găsi rapid un job bine plătit și flexibil. După ani de deficit de personal, multe companii au trecut în modul „precauție”, au redus ritmul recrutărilor și au devenit mai selective.

Mesajul lui Fusu merge însă dincolo de dezbaterea birou versus work from home. În opinia sa, adevărata provocare este capacitatea oamenilor de a rămâne relevanți într-o economie care se transformă rapid sub presiunea tehnologiei și a inteligenței artificiale.

Această schimbare este deja vizibilă în IT, unul dintre sectoarele care au dominat piața muncii în ultimul deceniu. Potrivit fondatorului bestjobs, primii afectați au fost angajații aflați la început de carieră.

„ Este adevărat că au fost înlocuiți juniorii din IT, mai ales în România. În America au reînceput creșterile în IT, pentru că acolo sunt firme care creează produse. România a fost mai degrabă un prestator de servicii la comandă și nu a dezvoltat foarte multe produse proprii. De aceea, relansarea IT-ului local se va simți probabil peste câțiva ani. Sperăm să reînvie și această piață, dar va dura puțin”, a explicat el.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună