„–Ți-ai trimite acum copiii la muncile agricole sau la practică industrială în fabrică, cum era pe vremuri?! –I-aș trimite oriunde, pentru că oricum nu fac nimic, stau toată ziua degeaba

În 1989 a venit Revoluția, a căzut regimul și decrețeii au aruncat cu basca în aer, fericiți că scapă de această corvoadă.
În urmă cu o săptămână, cu ocazia începutului de an școlar, am adus în discuție subiectul muncilor agricole, practicilor agricole de pe vremuri: „Ai fost la muncile agricole, mai știi cum era? Ți-ai trimite copiii la muncile agricole să scoată cartofi, cum eram trimiși noi, sau la practică industrială în fabrică? Știi ceva, i-aș trimite oriunde, pentru că oricum nu fac nimic, stau toată ziua degeaba” a fost răspunsul primit.
Ce ironie! Elevii și studenții de atunci, deveniți părinții de acum și-ar trimite de bună voie copiii la muncile agricole – nu degeaba ProTV a venit cu show-ul Ferma – să vadă cum e, că poate învață ceva, și nu mai stau toată ziua pe telefon Facebook, pe Instagram, în malluri, în cafenele, fără să învețe nimic, pierzând timpul degeaba și cerând bani tot timpul.
Iar părinții ar plăti fericiți pentru acest lucru.
Copiii de astăzi ai decrețeilor, care au ajuns corporatiști, antreprenori, patroni, bancheri, consultanți, avocați, expați au de toate, li s-a pus la dispoziție totul încă de mici, părinții încercând să compenseze cu bani lipsa timpului petrecut alături de ei.
Dar de cele mai multe ori banii, telefoanele, vacanțele de mii și zeci de mii de euro, mașinile nu pot să înlocuiască lipsa de ambiție, lipsa de determinare, lipsa unui job pentru o parte din copiii de astăzi.
Părinții, care au tras ca nebunii în ultimii 30 de ani să fie cineva, să nu aibă grija zilei de mâine, să poată să se plimbe oriunde în lume, să-și cumpere lucruri fără să se uite la preț, ar da bucuroși mii de euro să-și trimită copiii în locurile pe care ei le-au urât când erau de vârsta lor: la muncile și practicile agricole, la săptămânile în fabrici unde nu exista căldură și nici apă caldă, la țară cu WC-urile în fundul grădinii, în magazinele unde nu găseai nimic, în apartamente unde învățai  la lumina lumânării, cu apa caldă de două ori pe zi, în fața unor televizoare alb-negru cu programe numai de 4 ore, fără telefoane mobile, fără Instagram, în speranța că odraslele lor cărora li s-a pus la dispoziție de toate vor vedea cum a fost atunci și poate le va schimba puțin atitudinea față de viață.
Dacă ar putea, tații și mamele și-ar trimite bucuroși băieții în armată – mai puțin în Irak și în Afganistan, acolo unde se trage – pentru a deveni bărbați.
Dacă cineva ar organiza, pe bani, tabere „de sărăcie” unde nu ai nimic, unde nu stai întins toată ziua pe canapea, fără televizor, fără telefon, cu deșteptarea la 6 dimineața, cu spălatul la comun, cu mâncare la cazan, ar da lovitura.
Părinții de astăzi care au avut noroc să prindă un job sau o afacere bună, nu știu cum să vorbească cu copiii lor, ce să le spună, cum să-i îndrume în carieră, încotro să se ducă. Și atunci speră ca altcineva să găsească soluții pe care ei să le cumpere și să le ofere copiilor lor, în speranța că le va fi de folos.
Deci, cine vrea să facă tabere ale sărăciei și experiențe de neuitat la muncile agricole?!
Bineînțeles, toate împachetate într-o formă adaptată timpurilor noastre.
Că cerere există!