The new iPad: află de unde poți cumpăra noul iPad și la ce preț
The new iPad a luat drumul marilor magazine, iar frenezia fanilor în așteptarea tabletei “rezoluționare” capată proporții epice. Dar asta se întâmplă în fiecare an și ne-am obișnuit cu show-ul mulțimii isterizate.
În România, suntem privați de așa ceva (slavă Domnului). Una la mână, pentru că produsele Apple sunt importate și ajung mai târziu, după ce febra din Statele Unite scade sub pragul de delir. A doua la mână, nu sunt foarte mulți cei care își permit așa ceva. Anul acesta însă, magazinele online autohtone se grăbesc ca niciodată să vândă tableta Apple chiar înainte de termenul oficial – 23 martie. Au simțit că e cererea mare? Probabil că nu, dar a fi primul la noi e o mare izbândă, indiferent de care sunt datele problemei.
Află așadar de unde se poate comanda The new iPad și la ce preț. Rețineți încă o dată că livrările vor începe după 23 martie.