Tesla vrea să deschidă fabrici auto în Europa și Asia, unde va produce și un model mai ieftin
Producătorul american de automobile electrice Tesla Motors vrea să deschidă fabrici în Europa și Asia, anticipând creșterea cererii din aceste regiuni în urma lansării unei mașini cu baterii mai puțin exclusiviste decât actualele modele.
Singura fabrică existentă a Tesla, situată în Fremont, California, va produce în acest an cel puțin 21.000 de autoturisme de lux Tesla S, model ale cărui prețuri încep de la 70.000 de dolari, transmite Bloomberg. Compania anticipează că va dubla producția de la Fremont anul viitor.
Fabrica are un potențial de până la 500.000 de autoturisme pe an, însă lansarea unui automobil de dimensiuni mai mici decât sedanul Tesla S, cu prețul la jumătate, necesită noi facilități de producție, a declarat directorul general al companiei, Elon Musk.
“Vom încerca să amplasăm aceste fabrici aproape de oameni, aproape de clienți, pentru a reduce la minimum costurile de logistică, legate de livrarea automobilului. Cred că, pe termen lung, Tesla va deschide fabrici în Europa, în alte zone din SUA, și în Asia”, a afirmat Musk.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro