Tesla lansează în România o nouă versiune Model Y, cu autonomie de 657 km
Producătorul american de vehicule electrice Tesla a introdus pe piața din România varianta Model Y Standard Long Range cu tracțiune spate, care oferă cea mai mare autonomie din gama Standard a modelului, la un preț de 46.990 euro. Noua versiune,…
Producătorul american de vehicule electrice Tesla a introdus pe piața din România varianta Model Y Standard Long Range cu tracțiune spate, care oferă cea mai mare autonomie din gama Standard a modelului, la un preț de 46.990 euro.
Noua versiune, construită la fabrica Tesla Gigafactory Berlin-Brandenburg din Germania, are o autonomie de 657 km conform ciclului WLTP și un consum de energie de 12,7 kWh la 100 km. Capacitatea de încărcare rapidă ajunge la 250 kW, ceea ce permite adăugarea a până la 278 km de autonomie în 15 minute de încărcare la stațiile Supercharger.
Tesla operează o rețea de peste 20.000 de stații Supercharger în Europa, iar compania susține că tarifele de încărcare practicate sunt printre cele mai competitive din regiune.
Model Y Standard Long Range cu tracțiune spate vine echipat standard cu sistemul Autopilot și este pregătit la nivel hardware pentru funcția Full Self-Driving, care va putea fi activată după aprobarea autorităților de reglementare locale. Vehiculul beneficiază de actualizări software over-the-air și include funcții precum deblocare prin telefon, control al climatizării de la distanță, Modul Sentry și Modul Canin.
Livrările pentru noua variantă vor începe în februarie 2026, iar comenzile pot fi plasate online pe site-ul Tesla.
Cu această lansare, gama Model Y disponibilă în România cuprinde cinci variante, cu prețuri cuprinse între 39.990 euro pentru versiunea de bază Standard cu tracțiune spate și 61.990 euro pentru versiunea Performance.