Teoria (și practica) noului
Recent, colegul meu Răzvan îmi spunea despre obsesia din societate pentru termenul „nou“ asociat cu varii organizații: Klaus Iohannis vorbea de noul PNL, o sumă de politicieni puneau la cale, și acum au și înființat, un nou proiect social-democrat, ba chiar și în fotbal se vorbea de un nou Dinamo.
Înainte de nou, să vorbim despre vechi: recent am citit un articol extrem de interesant despre un grup de inși extrem de specializați care folosesc, în epoca Skype, WhatsApp sau Slack, o aplicație veche de 20 de ani – Yahoo Messenger. Mulți își vor aduce aminte de începuturile mess-ului, care astăzi este practic uitat. Dar există o sumedenie de traderi de petrol, aur și alte mărfuri care folosesc din plin Messenger, ba chiar refuză alte moduri de a comunica și, mai mult, au încă ID-ul de Yahoo pe cartea de vizită.
Ce s-a întâmplat? Yahoo Messenger nu este cel mai bun serviciu de comunicare, dar a fost primul. La începutul anilor 2000 comerțul cu mărfuri se afla în plin avânt, crescând exponențial datorită cererii din ce în ce mai mari a economiilor în dezvoltare. Era o perioadă în care nu toți aveau o adresă de e-mail, iar telefonul era baza comunicării.
În 1998 Yahoo a lansat primul serviciu de chat în timp real și nici concurența AOL, a Microsoft, care a lansat Messenger Service în 1999, a Google cu Google Talk sau chiar a Skype nu l-a afectat. Cel puțin în rândul traderilor, care l-au adoptat și l-au apreciat; în plus, în timp oamenii au adunat lungi liste de contacte, așa că și în prezent un broker spunea că vorbește zilnic cu alți 50 de „ciudați“ ca și el. Dar pentru că în timp companiile au devenit, eufemistic vorbind, mai interesate de modalitățile de comunicare ale angajaților și de canalele de chat folosite, traderii au făcut un pas înapoi și s-au întors la telefon.
Este aici un melanj ciudat de nou și vechi, nu? Noutatea unui program care prinde un grup timp de 20 de ani și rezistența la nou a unui grup de oameni speciali. Sigur că în astfel de cazuri suma elementelor comune cu modul în care politicienii români folosesc „noul“ tinde spre zero; ce fac ei, partide, proiecte sau idei, nu are nimic nou, ci sunt simple modalități de a cosmetiza realitatea. De regulă te ascunzi în spatele „noului“ dacă ești un lider slab, pentru că „noul“ îți oferă momentul de respiro, câștigi timp până când insul comun uită/trece la alte preocupări. „Noul“ te mai poate oferi, te poate îmbrăca într-o aură a schimbării și lasă vulgului impresia că își poate permite a spera.
„Noi“ sunt produsele organice, cosmeticele home made, hipsterii, hainele vintage (asta e oarecum o ironie), show-urile TV inspirate din afară, antreprenoriatul, dar nici dezbaterile și evenimentele despre nu mai ies din spațiul „noului“, social media și experții în social media, așa cum bloggerii atotcunoscători au avut și ei partea lor de nou. Americanii recomandă să fii primul în orice, în lansarea de produse, în emfaza cu care te promovezi, în plasarea pe piață, în furnizarea de servicii, primul mai ales din punctul de vedere al cantității, pentru rezultate (citește bani mulți) satisfăcătoare, și aici este un alt secret al noului.
Ilustrez cu Clarviziune, al maestrului Petru Botezatu.
