Tentativă de blat! Grecia a cerut Germaniei doi ani pentru victoria la diferență de două goluri!

Alăturarea celor două fapte este ridicolă, însă înfruntarea sportivă dintre cei doi poli ai crizei din zona euro nu poate să nu capete valoare simbolică. Grecia, exponentul fiilor risipitori de pe țărmul Mediteranei, față în față cu Germania, figura responsabilă, cu buzunare adânci, constrânsă de circumstanțe să-și asume poziția de salvator, să accepte povara ultimului cuvânt în tangoul politicienilor europeni.

Conform cotei în acționariatul Băncii Centrale Europene și în Fondul European de Stabilitate Financiară, Germania este responsabilă pentru 27% din finanțarea împrumuturilor și a garanțiilor de criză din zona euro. Cu aproximativ 20%, Franța ocupă locul secund în topul răspunderii, urmată de restul statelor din zona euro, proporțional cu “greutatea” în capitalul vărsat al BCE.

Așteptate cu sufletul la gură, alegerile din Grecia din 17 iunie au trecut fără prea multă vâlvă. Cei care erau siguri că Grecia va ieși din zona euro au răsuflat ușurați. Cei care pariază pe destrămarea proiectului european sunt nevoiți să-și pună pofta-n cui, cel puțin pentru moment. Restul spectatorilor și-au îndreptat atenția către Spania și Italia, fapt relevat de menținerea costurilor de finanțare a celor două state la niveluri ridicate în zilele care au urmat scrutinului din Grecia, deși rezultatul alegerilor a indicat încă din primele momente că urma ca partidele favorabile menținerii acordurilor cu creditorii externi să se asocieze într-un guvern care să poată garanta continuarea colaborării cu Uniunea Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană.

La putere au ajuns încă odată Noua Democrație și PASOK, rivali tradiționali și principalele forțe politice care s-au succedat la guvernarea Greciei în ultimii 38 de ani. La alianță s-a alăturat mai mica formațiune Stânga Democratică, astfel încât cele trei partide au constituit o majoritate de 179 de voturi în Parlamentul cu 300 de membri.

Liderul Noua Democrație, Antonis Samaras, a fost învestit în funcția de premier la trei zile după alegeri, politicienii greci respectând astfel apelurile lansate de partenerii europeni de a forma repede o coaliție pentru a risipi incertitudinile legate de menținerea statului în zona euro.

Reacția piețelor a fost favorabilă, însă sentimentul pozitiv a fost de scurtă durată, iar cotațiile au început să reia declinul destul de repede, după ce investitorii și-au adus aminte că problemele Greciei nu s-au rezolvat, că Spania fierbe, iar tensiunile din jurul Italiei prevestesc vremuri grele. Efectul de domino al crizei datoriilor de stat din zona euro nu a fost nici pe departe prevenit, iar strategia liderilor europeni pare să fie, în continuare, de a nu avea o strategie.

Costurile de finanțare a Spaniei sunt la cote de alertă, oscilând de câteva zile în apropierea pragului critic de 7% pentru obligațiunile de stat cu maturitatea la 10 ani. Același indicator a urcat în cazul Italiei la 6%. Cotele alarmante pentru două economii uriașe care se împrumutau, înaintea crizei financiare mondiale din 2008-2009, la 2-3%.

Într-adevăr, principalul motiv de îngrijorare al Europei este faptul că două economii de anvergura Italiei și a Spaniei, care își măsoară Produsul Intern Brut și datoriile în sute sau mii de miliarde de euro, au ajuns aproape de a cere ajutor internațional. Alegerile din Grecia au fost doar “un spectacol secundar”, spunea, la reuniunea G20 din Mexic, reputatul economist Mario Blejer, fost consilier la Banca Angliei, care a avut curajul să preia șefia băncii centrale a Argentinei după falimentul din 2001. El apreciază că grecii au ales “răul cel mai mic”, că instalarea lui Antonis Samaras ca premier, cu susținere parlamentară, nu face decât să amâne o eventuală înfruntare între țară și creditorii săi.