Tensiuni Paris/Londra pe tema Brexit: Johnson îl compară pe Hollande cu un gardian de lagăr nazist
Francois Hollande, președintele Franței, ar putea vrea să administreze "bătăi" în stilul unui "gardian de lagăr" din al II-lea Război Mondial, a acuzat ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, după ce oficiali francezi au transmis Londrei să nu se aștepte…
Francois Hollande, președintele Franței, ar putea vrea să administreze “bătăi” în stilul unui “gardian de lagăr” din al II-lea Război Mondial, a acuzat ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, după ce oficiali francezi au transmis Londrei să nu se aștepte la o relație bună cu UE după Brexit.
După discurul rostit marți de Theresa May, consilieri prezidențiali francezi au transmis că Marea Britanie nu trebuie să se aștepte la o relație mai bună cu Uniunea Europeană după ieșirea din Blocul comunitar.
Rugat de jurnaliști, în cursul unei vizite în India, să comenteze avertismentul, Boris Johnson, un politician considerat populist, a afirmat: “Dacă domnul Hollande vrea să administreze bătăi punitive oricărei persoane care încearcă să scape din UE, în maniera unui gardian din filme despre al II-lea Război Mondial, nu cred că acesta este un drum înainte; și nu este în interesul prietenilor și partenerilor noștri”.